Preşedintele invocă mai întâi faptul că în cele trei decizii care au vizat Legile Justiţiei, Curtea Constituţională a apreciat că nu este necesar să obţină o opinie din partea Comisiei de la Veneţia. Acesta este un sofism ieftin. Aprecierea Curţii se referea strict la probleme de constituţionalitate şi doar la articolele cu care instanţa a fost sesizată. Or aşa cum ştim, prostia nu este neconstituţională. Prin urmare, articole pur şi simplu proaste din legi pot fi perfect constituţionale, ceea ce nu le face mai puţin proaste. Comisia de la Veneţia face evalurări mult mai rafinate decât simpla constituţionalitate. Ea analizează în acord fin în ce măsură o legislaţie asigură un sistem judiciar independent şi eficient.

Preşedintele vine însă imediat cu o precizare, în sensul că nu exclude solicitarea Comisiei de la Veneţia de către alţi actori instituţionali, cum ar fi Guvernul, Parlamentul sau însuşi şeful statului. Să-i luăm pe rând şi să evaluăm la ce ne putem aştepta de la fiecare dintre ei.

Guvernul. Pe 25 octombrie anul trecut, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, depunea la Parlament, în Comisia Iordache, proiectul privind Legile Justiţiei, împreună cu un document de 14 pagini, reprezentând solicitarea Comisiei de la Veneţia pentru exprimarea unui punct de vedere asupra acestor legi. La acel moment, Toader zicea că răspunsul Comisiei de la Veneţia ar putea veni la începutul lui decembrie sau cel mai târziu în martie. Comisia de la Veneţia se întruneşte vineri, 16 martie, adică peste două zile. Dacă Tudorel Toader (altminteri membru al Comisiei de la Veneţia) ar fi transmis atunci solicitarea, la sfârşitul acestei săptămâni am fi avut deja răspunsul experţilor europeni. Este aşadar cert că nici ministrul, nici Guvernul n-au vrut să fie să fie titulari ai sesizării.

Parlamentul. Lucrurile nu stau mai încurajator în Parlament. În primul rând, din câte am reuşit să documentez până acum, documentul de 14 pagini depus de Tudorel Toader a dispărut de la secretariatul Comisiei Iordache. În al doilea rând, însăşi Comisia Iordache a votat, în toamna trecută, să nu sesizeze Comisia de la Veneţia. Iar o recentă solicitare similară, formulată de liberali după vizitele şi la cererea unor oficiali europeni, a fost trimisă de Birourile Permanente către Comisiile Juridice ale celor două Camere şi Dumnezeu ştie când va sosi vreun răspuns. Prin urmare, la fel de cert este că majoritatea parlamentară, din motive uşor de intuit, refuză să implice Comisia de la Veneţia în această problemă.

Şeful statului. În continuarea răspunsului pe care l-a transmis Forumului Judecătorilor, Klaus Iohannis precizează că preşedintele are un termen de 20 de zile pentru promulgarea legii şi „nu poate aprecia dacă o astfel de sesizare ar putea fi valorificată în termenele de promulgare stabilite de Constituţie”. Avem aici un nou sofism. Promulgarea nu este prima sau singura opţiune pe care o are preşedintele. El poate cere reexaminarea legilor de către Parlament, el le poate contesta la Curtea Constituţională - şi abia apoi este obligat să le promulge. Or aceste proceduri necesită ceva timp.

După sesiunea care începe vineri, următoarea sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia va fi pe 22 iunie. Dacă preşedintele, imediat ce primeşte legile, le trimite mai întâi Comisiei de la Veneţia, iar apoi angajează celelalte două proceduri disponibile – reexaminarea şi Curtea Constituţională – vom avea o incontestabilă probă de loialitate instituţională atât din partea Parlamentului, cât şi a Curţii Constituţionale. Căci dacă cele două instituţii se vor grăbi şi nu vor aştepta avizul, vom avea o dovadă clară că refuzul de a apela la Comisia de la Veneţia a fost o acţiune premeditată, motivată politic. Sper ca preşedintele să poată evita fie şi orice aparenţă că a fost părtaş la aşa ceva.

Dar de ce este atât de important avizul – fie el şi consultativ – al Comisiei de la Veneţia? Pentru că la câtă încărcătură politică - şi chiar politicianistă – a însoţit adoptarea acestor legi, este imposibil de găsit în România un arbitru corect. Comisia de la Veneţia rămâne singura capabilă să asigure o evaluare competentă, imparţială şi completă asupra calităţii acestor legi.

Şi staţi că vine la rând legislaţia penală. Acolo va fi crâncen...