Presa străină: Iohannis, prezent la o cină restrânsă, la Bruxelles, alături de secretarul general NATO şi de premierii Olandei, Belgiei şi Marii Britanii
0Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat la o cină în format restrâns alături de premierul britanic Theresa May, secretarul general al NATO şi alţi lideri politici, potrivit presei britanice.
Informaţia privind participarea lui Klaus Iohannis la o cină organizată de NATO a fost dată de publicaţia Express.co.uk, în contextul prezentării faptului că premierul Theresa May are în aceste zile numeroase întâlniri în format restrâns, cu lideri europeni, pentru a discuta despre Brexit.
„Seara trecută (n.r. - joi seară), Theresa May a fost la o cină organizată de NATO, la Bruxelles, cu cel puţin trei lideri din Uniunea Europeană: al Olandei, al României şi al Belgiei“, scrie Express.co.uk.
Pe agenda oficială a şefului statului, publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, nu este prezentată nicio informaţie despre întâlnirea informală a lui Klaus Iohannis.
Pe de altă parte, România se pregăteşte să preia de la 1 ianuarie 2019 preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru şase luni, unul dintre dosarele importante fiind gestionarea Brexit-ului. Oficial, Brexit-ul va avea loc pe 29 martie, cu sau fără acord final între cele 27 de state al UE şi Marea Britanie.
Tot, joi, la sediul NATO de la Bruxelles a avut loc o întâlnire între Jens Stoltenberg şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit programului oficial al secretarului general al Alianţei.
Întrevederea de la Bruxelles, pregătită din timp
„The Guardian“ scria miercuri despre faptul că May va merge la Bruxelles pentru o cină cu lideri ai NATO, eveniment organizat Jens Stoltenberg, pentru ca apoi să participe la comemorarea Primului Război Mondial în Belgia şi Franţa. „Se va întâlni cu alţi trei lideri ai UE la bruxelles la o cină a NATO şi va lua prânzul cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, vineri“, nota şi Reuters.