Pot?

Vreau să-mi votez preşedintele care n-are cadavre în dulap şi nici bîte sub formă de televiziuni. Vreau să mă duc să-mi votez preşedintele nu fiindcă e femeie sau bărbat. Vreau să mă duc să-mi votez preşedintele cu bucurie.

Vreau să-mi votez preşedintele căruia, uitîndu-se la castelul din cărţi de joc care construieşte hăţişul de afaceri publice şi private ale ţării, nu-i este teamă că o să cadă împreună cu el, la prima adiere seismică.

Vreau să-mi votez preşedintele care priveşte  la castelul ăsta fragil, cimentat de clientelism şi compromisuri, de  afaceri murdare şi curate, mîini care se spală unele pe altele, şi are forţa să-şi spună: ok, aşa stăm, cum construim de aici înainte?

Vreau să mă duc să-mi votez preşedintele fiindcă, întîlnindu-l pe culoarele lumii, ceilalţi şefi de stat se pot opri să-i deau mîna cu deferenţă, atent la ce spune, la ce crede.  

Vreau să-mi votez preşedintele căruia nici nu i-ar trece prin cap să răspundă cu o glumă dubioasă la atacul vreunui nevolnic din opoziţie. Îmi vreau preşedintele faţă de care nici un om stimabil din ţara mea n-ar îndrăzni vreodată să formuleze vreo glumiţă şmecheră, găunoasă. Îmi vreau preşedintele care acceptă cu umilinţă aristocratică critica şi are spirit, cu princiară măsură.

Vreau să-mi votez preşedintele care îi preţuieşte pe intelectualii care m-au format pe mine, la şcoală şi la universitate, îi admiră pe scriitorii şi artiştii care m-au hrănit prin cărţi şi prin filme, şi se înclină respectuos în faţa bunicilor-ţărani care m-au crescut în copilăria mică.

Vreau să-mi votez preşedintele a cărui armă electorală nu se rezumă la pronunţarea numelui adversarului în chip de sperietoare.

Vreau să mă duc să-mi votez preşedintele cu bucurie.

Pooooooooooooot?