Ponta: Nici nu mi-e frică de Băsescu, nici nu mă poate şantaja cu ceva
0Premierul Victor Ponta a discutat luni seara, la RomâniaTV, despre candidatura sa la preşedinţie, despre întrevederea pe care a avut-o la Cotroceni cu Traian Băsescu, precum şi despre schimbarea secretarului de stat Gelu-Marin Oltean, şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
Principalele declaraţii ale premierului:
Mâine se fac doi ani de la faimosul referendum..
Victor Ponta: Este marea nerealizare de până acum. Sper ca în această toamnă să reuşim o schimbare până la capăt, aşa cum am promis în 2012. Chiar dacă nu mai suntem toţi cei care promiteam acest lucru. În continuare cred că pentru România ar fi fost mult mai bine să scurtăm cu doi ani un mandat care a fost nociv pentru România. La ce a folosit românilor că Traian Băsescu a rămas în funcţie din 2012? Cred că mulţi ani Traian Băsescu a pus un control politic asupra justiţiei. Noi am încercat să luăm controlul de pe justiţie.
Mai au băsişţii bani să întreţină propaganda?
Foarte mulţi oameni au ajuns în funcţii şi au avut acces la bani....Nici în visurile lor cele mai colorate nu şi le închipuiau. Eu am un război cu cei care împart România în două: între fraierii care plătesc impozite şi şmecherii care nu plătesc.
Dacă Adrian Sârbu a venit la dumneavoastră cu un oarecare trafic de influenţă, de ce nu aţi făcut un denunţ?
La mine în birou vin zeci de oameni. Domnul Sârbu nu a plătit taxe nici în timpul altor prim-miniştri şi preşedinţi. Era obişnuit. Dar vine un moment în care toată lumea în România trebuie să plătească taxe. Vă dau o ştire în exclusivitate: pe luna iulie, avem sută la sută încasări la buget. Deci se pare că, cu noua lege a insolvenţei, acest sistem dă rezultate. Mi-aş dori foarte mult ca acesta să fie ultimul episod ca un preşedinte să se ocupe de ceva ce nu stă în fişa postului. Glumele de prost gust la adresa ministrului... Eu cred că un preşedinte trebuie să spună către guvern: aveţi nevoie de sprijin, aveţi nevoie să vă promulg mai repede.
A tot tras de timp cu Codul insolvenţei. Marea lui problemă a fost să protejeze un trust media aflat în insolvenţă.
De ce v-aţi dus la Cotroceni cu doamna Petrescu?
Am spus că am greşit.Ce rămâne după tot acest moment de circ sau de troacă: este o măsură foarte bună pe care a susţinut-o şi alianţa DA şi USL şi mediul de afaceri şi nu se aplică pentru că nu a vrut Traian Băsescu. Nu ştiu dacă o va promulga vreodată. Dacă câştig alegerile, o voi promulga.
Banii care rămân la firme sunt reinvestiţi. În al doilea rînd, obiectivul fundamental este ca angajatul să aibă pe cartea de muncă.... Asta înseamnă să aibă şomaj şi pensie.
Doamna Petrescu cred că este un ministru bun care învaţă, este liberă de vechile mentalităţi şi face treabă bună.Am făcut mari eforturi să aduc în Guvern oameni tineri din lumea privată. Nu doar doamna Petrescu, care a studiat la Harvard. Cred că asemenea oameni trebuie convinşi să vină în ţară.
Simpla comparaţie între doamna Petrescu şi domnul Blejnar sau doamna Udrea este o jignire nemeritată. Doamna Udrea este un om politic care nu a făcut altceva în viaţă decât politică. Nu o întrebaţi de realizări personale. Este expresia feminină a domnului Băsescu.
Eu voi candida în dorinţa de a schimba un regim politic. Cine îl va reprezenta pe Traian Băsescu, până la urmă e mai puţin important.
Este exclusă revenirea lui Crin Antonescu?
Nu. Nu mi-ar părea rău să se întoarcă. Ar fi cel mai greu contracandidat. Sper să fim din nou prieteni, pentru că avem multe lucruri în comun. Este un om viu, spre deosebire de ceilalţi. Nu aş fi candidat niciodată, cât timp exista USL, împotriva lui Antonescu.
Există un om politic care spune că este posibil să se refacă USL?
Cred că are dreptate Călin Popescu Tăriceanu. Îmi aduc aminte foarte clar că la lansarea proiectului economic al USL lângă mine erau Tăriceanu şi Năstase, de la care aveam ce învăţa. Cele trei măsuri liberale, menţinerea cotei unice la 16%, scutirea de impozit a venitului reinvestit şi reducerea CAS, le-a făcut acest Guvern. Eu îmi doresc să se refacă USL.
Este domnul Ilie Sârbu o vulnerabilitate pentru dumneavostră?
Sunt un candidat despre care toată ţară ştie tot. A avut grijă domnul Băsescu să prezinte tot ce putea fi mai rău în trecutul meu. Nici nu mi-e frică de Băsescu, nici nu mă poate şantaja cu ceva. Marele talent al domnului Băsescu a fost să şantajeze oameni şi să-i distrugă cu tot felul de dosare. Eu am rezistat. În decembrie, fix la 25 de ani după ce a fugit unul cu elicopterul, eu voi fi acolo.
Astăzi l-aţi schimbat pe şeful de la DGIPI...
Este în subordinea domnului Oprea. Domnul Oprea mi-a propus ca domnul Oltean să aibă o altă însărcinare. E o chestiune de politică de cadre a domnului ministru. Domnul Oltean va avea o altă funcţie în cadrul ministerului de Interne. Nici nu am apucat să discut cu domnul Oltean. A fost propunerea ministrului de interne. Eu nu intervin în activitatea altor miniştri.
Despre fuziunea PNL-PDL
Sâmbătă, am postat pe pagina de Facebook două fotografii. 26 iulie 2012 eram la Romexpo toţi liberalii, pesediştii. În Piaţa revoluţiei erau Blaga, Macovei....Ideea a fost: la doi ani are loc o schimbare fundamentală. Ei au mai fost împreună şi în alianţa DA. Niciodată alianţa nu se va transforma într-un partid. Am învăţat în aceşti doi ani şi jumătate de când sunt prim-ministru, că România are o singură şansă să meargă drept: să aibă doi oameni, de fapt două instituţii, care să tragă în aceeaşi direcţie.
Traian Băsescu s-a opus reducerii CAS pentru că am făcut-o eu. Cine are de pierdut? Cei care trebuie să dea salariile. Mi-aş dori un preşedinte care să înţeleagă că este un mediator şi un sprijin pentru Guvern ori Parlament. Avem un război de nouă ani şi jumătate şi toţi am pierdut. Şi Băsescu a avut de pierdut.
Am putea avea şi un preşedinte la puşcărie?
Dacă e Traian Băsescu, da.
Despre Legea Educaţiei
Legea Băsescu-Funeriu e legea junglei. Eu cred că sistemul de educaţie trebuie să se adreseze cât mai multor oameni. Chiar dacă un copil nu este olimpic, el trebuie să fie ajutat să se dezvolte. Cred că o societate e dezvoltată atunci când o parte tot mai mare dintre cetăţeni are acces la educaţie. E o concepţie a mea dacă vreţi.
Domnul Băsescu este un reprezentant al Securităţii. El s-a născut securist şi aşa va muri. În 90 m-am supărat când a dat Brucan acel termen. Dar uite că sunt suntem aproape ca după 25 de ani România să scape de un reprezentant al Securităţii.