Soluţiile lui Ponta după dezastrul din diaspora: votul electronic şi organizarea scrutinului numai de către Autoritatea Electorală Permanentă
0Premierul Victor Ponta a prezentat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, două soluţii, pe care le consideră esenţiale astfel încât, pe viitor, situaţii precum cea de la votul din diaspora să poată fi evitate. Premierul a militat pentru votul electronic şi pentru delegarea exclusivă a atribuţiilor de organizare a scrutinului către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Principalele declaraţii ale premierului:
Mulumesc tuturor care au votat din diaspora, indiferent pentru care candidat. Vreau să spun încă o dată că regret faptul că nu toţi au putut vota, că am plătit preţul politic, dar îmi permit să atrag atenţia că cei care au votat în diaspora nu ştiu dacă au venit, sigur au votat cu candidatul Klaus Iohannis majoritatea, mai puţin cu mine, dar nu cred că au venit neapărat de dragul unor partide politice care vorbesc în numele diaspora
Alegerile din 2 şi 16 noiembrie au arătat că prevederile din legea 370 din 2004 sunt depăşite de realităţile demografice în spaţiul UE. Este clar că legea trebuie modificată şi dvs. sunt îndrituiţi să faceţi acest lucru.
Se impune să luăm situaţia actuală a românilor din afara ţării şi logistica necesară în aşa fel încâtsă luăm măsuri cu anticipaţie.
Fac un apel la forţele politice să dea dovadă de dialog , de raţiune şi de măsuri realiste care să nu ţină cont doar de interese politice.
Este primul scrutin la care nimeni nu a acuzat elemente de fraudă electorală.
Vă rog să ţineţi cont de câteva date: există doar 550.000 de cetăţeni care au declarat că au reşedinţa în străinătate. Numărul lor este mult mai mare.
În 16 noimebrie au votat doar 10%. Pentru a asigura pe viitor prezenţa la vot, trebuie ca dvs.,Parlamentul, trebuie să luaţi în considerare două elemente esenţiale. Prima constă în organizarea logistică, ca să putem organiza mai multe secţii de vot. Un vot electronic care să asigure accesul tuturor cetăţenilor dreptul la vot este soluţia care poate fi susţinută.Trebuie ca dvs. să decideţi dacă este măsura cea mai bună.
A doua propunere este de a da unei autorităţi, AEP, toate atribuţiile legale de organizare a votului. MAE are ca sarcină reprezentarea intereselor democratice.
Luaţi în considerare modificarea legislativă care să dea AEP toate pârghiile pentru a organiza votul. În acest fel avem garanţia că o instituţie tehnică se va ocupa de toate măsurile logistice pentru ca votul în diapsora să se desfăşoare în condiţii bune.
Citeşte şi:
Efectul Diaspora. Cum explică sociologii votul masiv pentru Klaus Iohannis
Sociologi, analişti politici, dar şi psihologi au analizat pentru „Adevărul” votul în turul doi al alegerilor, care a reuşit să-i mobilizeze şi să-i solidarizeze pe români mai mult ca niciodată. Printre altele, aceştia pun prezenţa masivă la vot, mai ales în Diaspora şi rezultatul inprevizibil al scrutinului electoral pe seama empatiei şi emoţiei generate de umilinţa cozilor de la secţiile de vot din străinătate.
Peste 370.000 români au votat în Diaspora, cei mai mulţi în Italia, Spania şi Republica Moldova
Un număr de 378.811 români din Diaspora au votat în turul II al alegerilor prezidenţiale. Cei mai mulţi votanţi au fost în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, SUA, Germania şi Franţa, a anunţat, luni, BEC.
Cum a jonglat Guvernul cu secţiile de votare din străinătate
„Adevărul“ vă prezintă modul în care Guvernul a modificat numărul şi amplasarea secţiilor de votare din străinătate, în contextul în care votarea din Diaspora a stârnit un uriaş scandal intern şi internaţional.
Românii din Diaspora combat cu idei sabotajul Guvernului
Românii din Diaspora au imaginat mai multe soluţii pentru a putea participa în număr cât mai mare la turul doi al alegerilor prezidenţiale, în ciuda străduinţei autorităţilor din ţară de a pune cât mai multe frâne votului din străinătate.
3 (3 voturi)
Vizionez mai târziu
Părinţii români au venit împreună cu copiii lor la vot, în Munchen, Germania FOTO Alex Bebeselea
IMAGINI DIN ACEEASI GALERIE
DISTRIBUIE IMAGINEA
- 66 share
- 1 inShare