În vremea lui Adrian Năstase, era mai simplu să pui botniţă presei. Era mai simplu nu pentru că Mafia era mai puternică, pentru că am ajuns să cred, la ceea ce văd că se întâmplă în zilele noastre, că nu era. Ci pentru că jurnaliştii aveau mai puţine pârghii să se apere. Atunci, tu, Mafia, luai patronul de ziar, îl tăvăleai bine, îl intimidai, îl agăţai oricum cu ceva, îi inventai orice, îi capturai afacerea, dacă nu asculta, iar el, patronul, făcea până la urmă linişte în redacţie. Ce mai putea să facă ziaristul? Rămânea fără job, nu mai avea unde să scrie, i se închideau cam toate uşile. Mai totul se controla aşa. Cei mai norocoşi poate îşi mai găseau vreun loc printre „talibanii“ presei, care fie lucrau prin trusturi deţinute de străini, fie, pur şi simplu, erau nebuni până la capăt şi mergeau cu dreptatea şi cu adevărul în mâini, chiar şi cu riscul de a-şi închide ziarele.

Povestea e cu totul altfel acum. Şi-am să vă spun de ce. Ca sa fii ziarist în România zilelor noastre, să faci presă aşa cum îţi dictează conştiinţa, aşa cum crezi tu că e drept, o poţi face şi fără să ai în spate o redacţie. Şi chiar dacă o ai, ca să fii ziarist în zilele noastre, cred că trebuie să îţi asumi o singurătate absolută, o sălbăticie profesională, dacă vreţi să-i spunem aşa. Acum, poţi fi foarte uşor doar tu cu tine, doar tu cu credinţele tale, doar tu cu adevărul tău, cu propria ta măsură a judecăţii corecte. Nu e uşor, dar o poţi face. Şi asta pentru că nu cred că, acum, e ceva pe lumea asta care să te constrângă să nu-ţi faci meseria exact aşa cum crezi. Acum există Facebook, acum există bloguri, acum îţi poţi face, în câteva ore, propriul site, unde nu ai nevoie de nimeni şi de nimic pentru a fi ziarist. Poţi merge singur pe calea ta, cu dreptatea ta, cu justiţia ta.

Sigur, îmi veţi spune că şi ziariştii trebuie să-şi câştige banii din ceva. Nu poţi trăi cu aer din sălbăticia ta. Dar şi aici am, din fericire, multe exemple de jurnalişti care au ales calea singurătăţii, care au ales să scrie exact ce vor, unde vor, când vor, fără să le sune telefoanele aiurea, fără să se simtă intimidaţi, fără să ajungă la ei chiar şi cea mai mică formă de cenzură. Nu le e simplu, ştiu şi asta, dar cred cu toată tăria că presa, acum, se poate face şi fiind propriul tău patron, trăind o libertate totală, care nu poate fi cumpărată de siguranţa vreunui salariu venit la timp pe-un card.

Dar să revin la strategia de care vă vorbeam, pe care o observ, mai nou, prin care nişte politruci cred că pot intimida jurnalişti. Am văzut, zilele tercute, un astfel de exemplu venit din partea Elenei Udrea, care-l punea la zid pe un ziarist care îndrăznise, prin cuvinte foarte dure, să o critice pe bună dreptate. Udrea a făcut apel la jurnaliştii din redacţia respectivă, cerându-le, pe Facebook, părerea despre cazul cu pricina. I s-a răspuns, pe scurt, tot pe Facebook, în termeni rezonabili, să îşi vadă de treabă şi să nu uite cât rău a făcut României. Într-un alt context, tot referindu-se la nişte ziarişti care o critică, aceeaşi Elena Udrea le arunca aşa, din mers, la o televiziune de casă, un „dar când îşi luau salariile era bine?“. Iar jurnaliştii i-au răspuns şi de data asta, pe Facebook, şi i-au explicat că nu şi-au luat niciodată salariile de la ea, deşi asta insinua fosta blondă de la Cotroceni. Şi i-au mai amintit şi că, deocamdată, ea are de răspuns în faţa unor instanţe.

Al doilea exemplu este Victor Viorel Ponta. Fostul premier, emanat de lovitura de stat dată de USL în 2012, s-a arătat deranjat de editorialul meu în care îi doream să fie sănătos, să trăiască nu 100, ci 200 de ani, să fie mândru, aşa cum îi place lui, şi să facă puşcărie până crapă (cred că nu mai are rost să explic şi de ce am folosit cuvântul ăsta). I-am explicat, în editorial, şi de ce îi doresc aceste lucruri lui, dar şi Mafiei lui cu care a sărăcit, umilit, jefuit şi prostit România. I-am explicat toate astea exact aşa cum am considerat că merită, exact în felul în care cred că, într-un articol de opinie, îi poţi transmite un mesaj unui personaj cu probleme penale, despre care ştii cu toată fiinţa ta că ţi-a dus ţara în mormânt.

Victor Viorel Ponta se face că a înţeles că-l urăsc, aşa că şi-a luat, normal, poziţia de victimă şi a scris, pe pagina sa de Facebook, o micuţă compunere. Printre altele, îmi spune aşa: „Nu am cunoscut-o niciodată personal pe Doamna Ramona Ursu - jurnalist la «Adevărul»! Şi de fapt nu am cunoscut niciodată în mod direct un om capabil să urască aşa de pătimaş şi virulent o altă persoană cu care nu a avut niciun fel de contact sau legătură personală!“.

Aşa e, Victor Viorel Ponta nu m-a cunoscut niciodată personal. Nici n-avem cum să ne cunoaştem aşa în viaţa asta. Doar că, spre deosebire de el, eu am avut neşansa să-l cunosc, prin faptul că am trăit şi încă mai trăiesc într-o ţară în care el şi gruparea din care face parte au huzurit pe banii munciţi de cei ca mine, au furat din aceiaşi bani munciţi de cei ca mine, au distrus, cu bună ştiinţă, Sănătatea, Educaţia, au umilit Justiţia, au alungat printre străini milioane de români, înnebuniţi de atâtea neajunsuri.

Eu, spre deosebire de Victor Viorel Ponta, deşi nu-l cunosc personal, am simţit până la lacrimi cum e să-i vezi pe cei ca tine, pe cei care vor să-şi facă ţara bine, că sunt umiliţi la urne, că sunt împiedicaţi de nişte politruci să voteze acolo, printre străini, unde au fugit mai mult din disperarea zilei de mâine. Eu, spre deosebire de Victor Viorel Ponta, pe care nu-l cunosc personal, nu merg să mă tratez în clinici din Turcia, ci sunt condamnată, la fel ca alte milioane de români, să-mi văd de sănătate în spitalele din ţara asta, nenorocite de cei ca el. Eu, spre deosebire de Victor Viorel Ponta, pe care în continuare nu îl cunosc personal, nu împiedic Justiţia să scape ţara de bandiţi, folosind o imunitate nemeritată. Eu, spre deosebire de Victor Viorel Ponta, pe care, din nou, nu îl cunosc personal, nu am dosare penale pentru afaceri cu bani de la stat, nu am furat doctorate, nu am o gaşcă de prieteni, toţi penali, toţi abonaţi, prin metode dubioase, la contracte publice.

Îmi mai urează Victor Viorel Ponta, în compunerea sa, să „descopăr alte sentimente - dar pozitive: iubire, toleranţă, compasiune, iertare. Sunt sigur că o să o facă mult mai fericită decât ura care o domină acum. Eu am această şansă alături de familie şi de cei dragi şi sunt recunoscator lui Dumnezeu pentru acest dar nepreţuit!“. Îi mulţumesc lui Victor Viorel Ponta pentru grija pe care mi-o poartă, dar îl asigur că familiile noastre, Dumnezeul nostru, ura, cu atât mai puţin, n-au nicio legătură cu ceea ce am scris. Ci doar cu faptul că eu cred despre el că este un personaj penal, extrem de periculos, care a făcut mult rău ţării în care m-am născut.

Dar nu vorbele de duh pe care mi le-a adresat Victor Viorel Ponta m-au mişcat în vreun fel. Nici faptul că dumnealui face analiza scriiturii mele (analiză pe care nu dau doi bani, nici nu aş avea cum). Ci alte câteva lucruri mi s-au părut perverse în compunerea sa. Primul: că îl invocă pe patronul ziarului „Adevărul“, „Domnul Cristian Burci - un «penal» care însă e bun să plătească salariul Doamnei Ramona Ursu“.

Aici atinge Victor Viorel Ponta mafioţenia absolută: să îi vorbeşti unui jurnalist despre cine e patronul trustului de presă la care lucrează el. Am un singur răspuns pentru Victor Viorel Ponta: lucrez de aproape nouă ani la ziarul „Adevărul“ (deci şi când patron nu era Cristian Burci), iar tot ceea ce m-a interesat până acum a fost să-mi fac meseria aşa cum cred că e bine. Tot ce m-a interesat a fost să nu-mi sune telefonul şi să mi se ceară să execut ceva. Nu doar că nu aş fi executat, dar nici nu mi-a sunat. Tot ce m-a interesat a fost ca redacţia în care lucrez să fie liberă, să fie lăsată să îşi facă meseria. Inclusiv atunci când patronul acestui ziar a avut probleme cu legea, am fost unul dintre cei doi jurnalişti care au stat, până în toiul nopţii, cu procurori la telefon, doar pentru a relata şi primii, şi totul pe site-ul www.adevarul.ro, aşa cum e corect, aşa cum e jurnalistic normal, despre dosarul penal al lui Cristian Burci.

În rest, relaţia mea contractuală este cu Adevărul Holding, iar dacă o să consider vreun moment că acest trust de presă îmi îngrădeşte în vreun fel dreptul la exprimare, îmi cenzurează idei, încearcă să-mi impună anumite lucruri editoriale cu care nu sunt de acord, problema se va rezolva şi simplu, şi repede. Prin plecarea mea de la acest ziar. Asta e, pe scurt, Victor Viorel Ponta, tot ce mă interesează pe mine la „Adevărul“, în niciun caz cine e patronul, cu care nu am niciun fel de legătură. Şi nici nu cred că trebuie, ca jurnalist, să am.

O altă perversitate din compunerea lui Victor Viorel Ponta este că se arată iritat de faptul că editorialele mele se regăsesc „la loc de cinste în ziarul «Adevărul», alături de interviurile recente ale domnilor Iohannis şi Cioloş“. Şi aici am o menţiune: editorialele mele se regăsesc „la loc de cinste“ şi alături de interviul cu Liviu Dragnea, şeful pe linie de partid al tău, Victor Viorel Ponta, invitat la Adevărul Live cu doar câteva zile înainte de interviurile făcute cu preşedintele şi cu premierul României. La fel, Victor Viorel Ponta, editorialele mele s-au regăsit „la loc de cinste“ în „Adevărul“ şi alături de interviul făcut cu tine, atunci când ai acceptat invitaţia de a veni în redacţia noastră.

În finalul aceleiaşi compuneri, Victor Viorel Ponta îşi pune şi ultima mască, de om politic cinstit şi persecutat de o nenorocită de jurnalistă, adică de mine, şi concluzionează: „Deja ura şi ameninţările au devenit politică de stat - şi cred că mesajul nu este atât pentru mine, cât pentru toţi cei care pe 11 decembrie vor mai mai avea curaj să voteze PSD sau ALDE! Viitorul sună foarte rău pentru România!“.

Lăsând la o parte lamentările şi prostia care răzbat din cuvintele de mai sus - nu l-a ameninţat nimeni şi nu văd care-i legătura cu ura şi cu politica de stat, l-aş ruga pe Victor Viorel Ponta să fie măcar un bărbat adevărat. Ştiu că minte, cu asta m-am obişnuit. Ştiu şi că a fost „cel mai bun premier al României“. De asta am şi ieşit în stradă, acum un an, după Colectiv. Ştiu tot ce se poate şti despre un fost premier penal. Doar l-aş ruga, dacă tot le cere votul unor români, să aibă demnitatea, curajul să nu îşi folosească alegătorii drept scut în faţa unei femei, fie ea şi jurnalistă. E semn de o uriaşă laşitate. Încearcă măcar să fii bărbat, să fii un domn, Ponta Victor Viorel!