Ponta: Bunicul meu a dezertat din armata austro-ungară pentru cea română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a cerut conducerii MApN să nu se implice în politică şi i-a asigurat pe militari că sunt respectaţi de Guvern, amintindu-şi că bunicul său a dezertat din armata austro-ungară şi s-a înrolat în România.

"Cele şase luni de serviciu militar obligatoriu, ca infanterist, nu pot să spun că m-au ajutat foarte mult, dar ştiu că sunteţi o instituţie fundamentală a oricărui stat democratic, că veţi avea din partea mea respectul pe care îl meritaţi şi sprijinul pentru a putea să vă păstraţi demnitatea. Vă cer şi vă rog să uitaţi de orice fel de politică, treaba dumneavoastră nu este politica", a spus Ponta militarilor, prezent la ceremonia de instalare a lui Corneliu Dobriţoiu în postul de ministru al Apărării Naţionale.

Premierul şi-a încheiat discursul amintindu-şi că bunicul său, cu gradul de colonel, a dezertat în 1917 din armata austro-ungară şi s-a înrolat în armata română.

"Nu ştiu dacă vreodată voi reuşi să mă ridic cât de cât la nivelul celor care mi-au dat numele, dar din partea mea veţi avea tot respectul şi sprijinul de care aveţi nevoie", a conchis Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite