Politica în epoca noii mass-media

Sunt ipotezele implicite sau explicite făcute de mass-media înţelese, deliberate, gândite de cetăţeni? Cine controlează şi dă formă agendei politice a noului mediu mass-media? Care sunt caracteristicile acestei noi epoci media? La aceste întrebări ne răspund Michael Delli Carpini şi Bruce Williams de la Universitatea din Pennsylvania.

Epoca televiziunilor de ştiri, modulul care a dominat piaţa media americană în a doua jumătate a secolului trecut, se baza pe o „distincţie clară în fapt şi opinie, între relaţii cu publicul şi entertainment, între actori politici din mainstream şi ciudaţi, între producători şi consumatori de informaţie“. Această eră a luat sfârşit odată cu scandalul sexual de şase ani Clinton-Lewinsky la sfârşitul anilor 1990. Mediul informaţional nou este caracterizat de două mari concepte: hiperrealitate şi multiaxialitate.

Hiperrealitatea aduce ideea că în lumea postmodernă noi nu mai putem face diferenţa între evenimente „reale“ şi reprezentările lor media. Evenimentele media însăşi devin „fapte sociale“ importante. Sau aşa cum Fiske (1996) descrie, „un om nu mai poate distinge în mod clar şi ierarhic între moduri de reprezentare“. Reprezentările din media devin „fapte“ pe baza cărora elitele politice şi cetăţenii de asemenea îşi extrag înţelegerea despre viaţa politică şi însăşi participarea la viaţa politică. Nu mai putem separa „faptul“ de „ficţiune“, iar hiperrealitatea crescândă a filmelor, show-urilor TV, serialelor TV sau comentariilor politice. De asemenea, definiţia clasică a comunicării politice ca informaţie despre lupta pentru controlul guvernământului nu mai este de actualitate. Rolul ei se mută, spun autorii, de la simpla prezentare a „faptelor“ la construirea lor sau folosirea lor.

Scindarea funcţiei mass-mediei tradiţionale de control şi limitare a accesului aduce în faţă conceptul de multiaxialitate. Accesul şi controlul mass-mediei nu mai este în mâinile a câţiva actori, de obicei elite, politice şi media, ci devine mai fluid şi instabil. În acelaşi timp, publicul este redus la un simplu consumator pasiv, a cărui interpretare a evenimentelor este constrâns de noul mediu informaţional – email, chatroom, instant messaging, text messaging, Twitter, Facebook, blogging. Actorii media tradiţionali sunt rivalizaţi de noi indivizi şi grupuri, cum ar fi comedianţii sau grupurile politice de ciudaţi. Relaţiile dintre jurnalişti, cetăţeni şi elite, între elitele mainstream şi non-mainstream şi între consumatori şi producători de informaţie publică sunt alterate. A existat o schimbare în ideologia elitelor mainstream de asemenea: de la o doctrină moderată la o doctrină conservatoare. Zilele astea, evenimentele media pot juca un rol mai mare în setarea agendei publice decât în formularea ei (framing).

În concluzie, noii candidaţi naţionali trebuie să considere acum puterea Internetului şi imprevizibilitatea lui. Aşadar, noi greutăţi apar pentru partidele tradiţionale şi elite. De asemenea, probleme cum ar fi retorica rasistă, scandalurile sexuale, crimele financiare şi teoriile conspiraţiei au devenit parte a discursului politic şi media, „câteodată distrăgând atenţia, iar alteori influenţând jocurile de putere asupra alocării autoritare a bunurilor serviciilor şi valorilor“. Aceste schimbări pot altera relaţiile de putere şi da voie actorilor de a intra în aceste jocuri. Dar nu există garanţii cum că acest loc de joacă redecorat va creşte sau descreşte calitatea discursului democratic.