PNL depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Ce planuri au liberalii pentru Victor Ciorbea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, joi, că partidul pe care îl conduce va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu de îndată ce vor fi adoptate ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea legislaţiei penale.

„Astăzi, PNL a decis depunerea unei moţiunii de cenzură împotriva Guvernului pe cele două ordonanţe privind graţierea şi modificarea Codului Penal. Vom face acest lucru în secunda doi în care Guvernul va emite aceste ordonanţe şi, de asemenea, aşa cum prevede legea, în sesiunea parlamentară“, a declarat Raluca Turcan, preşedinte intermiar al PNL. 

De asemenea, aceasta a punctat faptul că subiectul ordonanţelor a lipsit din temele de campanie ale PSD. „PNL a luat această decizie pentru că aceste două ordonanţe nu fac parte din programul de guvernare cu care PSD şi Guvernul PSD a fost învestit. În campanie nu s-a vorbit de graţiere şi modificarea Codului Penal. Aceste două ordonanţe sunt orientate spre satisfacerea unui grup clientelar din PSD şi pentru albirea preşedintelui PSD, domnul Liviu Dragnea“, a mai spus liderul interimar al liberalilor. 

Turcan a precizat că deja a discutat cu parlamentarii din USR pentru susţinerea moţiunii de cenzură, în condiţiile în care pentru depunerea acesteia sunt necesare semnăturile a unei pătrimi dintre aleşi. PNL are doar 99 de parlamentari, pentru depunerea moţiunii fiind necesară susţinerea acesteia de 117 deputaţi şi senatori.   

„Avem informaţii că o treime din parlamentarii PSD sunt îngrijoraţi de derapajele privind protecţia împotriva corupţiei a unora din PSD”, a mai declarat Turcan. 

PNL vrea demiterea lui Victor Ciorbea

Liberalii vor şi demiterea lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului.„Am decis începerea demersurilor de revocare din funcţie a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. Acesta nu respectă legea care stă la baza funcţionării instituţii Avocatului Poporului. A politizat această funcţia. S-a comportat ca un vasal al PSD, ca un executant umil al intereselor PSD“, a mai spus Turcan.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite