Perplexitatea creştinilor în faţa martirajului contemporan

Genocidul din Kenya a îngrozit comunitatea internaţională şi, totodată, a stârnit aprinse dispute cu privire la reacţiile pe care ar fi trebuit să le aibă autorităţile din statele europene. Se acuză lipsa de solidaritate şi dubla măsură a europenilor în evaluarea unor acte teroriste.

Îngrozitorul eveniment din Kenya, în care 148 de studenţi au fost ucişi de un comando al grupări Al-Shabaab doar pentru singurul motiv că erau creştini a adus lumea creştină în faţa unei dileme: impulsul de a cere liderilor politici şi religioşi o ripostă dură faţă de acest masacru şi, totodată, abţinerea de a reacţiona aşa cum criminalii o doresc. Genocidul s-a produs în ajunul sărbătorilor pascale, perioadă în care creştinii sunt îndemnaţi să ierte, să nu răspundă la violenţă cu violenţă. Totodată, nimeni nu poate să rămână indiferent faţă de o asemenea atrocitate. Astfel, în zilele în care retrăiesc evenimentele din timpul biblic, în care slăvesc sacrificiul cristic şi pe martirii din întreaga istorie a creştinismului, în faţa unui martiraj din timpul real, petrecut sub ochii lor, creştinii rămân perplecşi.  

Ce ar fi de făcut?

Să se declare deschiderea unui război interreligios global? Exclus, pentru că s-ar intra într-o spirală a crimelor. Să se rămână în perplexitatea de acum? Nici această variantă nu rezolvă problema, pentru că în întreaga lume sunt creştini vulnerabili ce au nevoie să simtă măcar solidaritatea confraţior lor religioşi din lumea sigură. Crima de la redacţia Charlie Hebdo este încă proaspătă în memorie, aşa cum proaspătă este şi ampla manifestare de solidaritate de la Paris. De aceea, oamenii compară şi se întreabă: de ce nu am avut o reacţie ca în cazul Charlie Hebdo, de ce liderii politici ai lumii nu au ieşit cu un mesaj coerent în care să condamne genocidul din Kenya? Ne doare numai de cetăţenii occidentali? Întrebări legitime.

Dar ce au făcut liderii religioşi creştini, cum au reacţionat ei faţă de crima din Kenya? Papa Francisc a cerut creştinilor „să ia parte concret” la apărarea creştinilor de pretutindeni. Nu spune cum. Din partea ortodoxă nu am auzit niciun mesaj în acest sens. Iar din partea întregii  creştinătăţi nu am văzut organizată vreo manifestare prin care să se condamne moral crimele din Kenya. O manifestare paşnică, cu lumânări aprinse şi cu slujbe de pomenire, care să ceară pacea. Atât.

De ce să cerem tot politicienilor să reacţioneze?

Marşul de la Paris a fost un gest politic, în care s-a condamnat terorismul şi uciderea unor cetăţeni, indiferent de apartenenţă religioasă. În cazul din Kenia, este vorba de un genocid, de uciderea exclusiv a creştinilor. Autorităţile din Kenya nu au organizat un eveniment similar cu cel de la Paris. Este opţiunea lor, au libertatea să aleagă modalităţile prin care vor gestiona urmările acestei crime împotriva propriilor cetăţeni. Dar, liderii religioşi creştini o puteau face, pentru a arăta că apără creştinii de pretutindeni, că nu poate fi vorba doar de eurocreştinism.

A cere liderilor politici să se manifeste pentru uciderea unor coreligionari mi se pare o amestecare a criteriilor.

Liderii politici au obligaţii doar pentru cetăţenii lor; faţă de ceilalţi, pot sau nu să-şi manifeste solidaritatea sau compasiunea, limitaţi fiind de statutul lor şi de posibila acuzaţie de amestec în treburile interne ale altui stat. Dar, liderii religioşi au obligaţia de a lua atitudine faţă de crimele împotriva coreligionarilor, dacă tot îşi zic „fraţi întru Domnul”.

Poate că, pentru început, liderii religioşi creştini ar trebui să treacă peste diferenţele ce îi separă şi ar trebui să organizeze o amplă manifestare, a întregii creştinătăţi, de condamnare a genocidului din Kenya. Poate că ar trebui să-şi aducă aminte că sunt creştini. Poate că apoi, cei 148 de studenţi ucişi ar putea fi declaraţi martiri şi prăznuiţi an de an. Ar fi o ocazie care le-ar aduce aminte creştinilor că religia din care s-au ivit valorile culturii libertăţii are nevoie nu doar de rugăciuni, ci şi de gesturi care să o susţină şi să o relegitimeze.

La câte astfel de teste criminale trebuie să îi mai supună teroriştii islamici pe creştini pentru ca aceştia să-şi aducă aminte că trebuie să fie solidari şi că trebuie să arate acest lucru? Toleranţa este valoare centrală în creştinism, dar ea nu înseamnă pasivitatea în faţa crimei, ridicarea privirii spre cer pentru a nu vedea că semenul tău este sacrificat.