Parlamentul pregăteşte Legea alăptării în spaţiile publice. Ce amenzi sunt prevăzute pentru discriminarea mamelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mamele ar putea să-şi alăpteze copiii fără probleme în spaţiul public. FOTO Arhivă Adevărul
Mamele ar putea să-şi alăpteze copiii fără probleme în spaţiul public. FOTO Arhivă Adevărul

17 deputaţi şi senatori din PNL, USR şi PSD au depus un proiect de lege privind alăptarea în spaţiul public, iniţiativă urmărind prevenirea discriminării mamelor care aleg să-şi hrănească copiii pe stradă sau în instituţii publice.

„Prezenta lege stabileşte unele măsuri privind prevenirea discriminării mamelor care alăptează precum şi combaterea încălcării dreptului la hrană al copiilor“, este precizat în proiectul de lege înregistrat la Senat şi semnat de 17 deputaţi şi senatori din PNL, USR şi PSD.

„În ultima vreme au fost relatate cazuri în care mame au fost date afară din hoteluri sau restaurant sau li s-a refuzat acordarea unor servicii în spaţii publice pentru că îşi alăptau copilul. Deşi un astfel de comportament este în mod clar discriminatoriu, iar legea permite alăptarea în spaţii publice, cadrul legislative actual nu sancţionează aceste reacţii disciminatorii şi nu le proteajează pe mamele care îşi alătează copiii“, explică deputatul PNL, Ovidiu Raeţchi, în expunerea de motive.

Potrivit iniţiativei legislative, constituie contravenţie şi se sancţionează faptele săvârşite în oricare din următoarele forme: „a) evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil de până la 24 de luni; b) interzicerea în orice mod a alăptării în spaţii publice a unui copil de până la 24 de luni; c) refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează un copil de până la 24 de luni, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv“.

Amenzi de până la 2.000 de lei

În cazul în care s-ar s-ar întâmpla una din situaţiile menţionate anterior, sancţiuniile ar fi amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei pentru persoanele fizice sau amendă cuprinsă între 1.000 şi 2000 de lei pentru persoanele juridice.

„Legi similare există deja de ani de zile în state europene precum Marea Britanie, Franţa, Spania sau Islanda. Peridiocitatea alăptării zilnice a unui copil mic, precum şi durata zilnică nu permit hrănirea exclusive acasă, iar o astfel de abordare reprezintă un abuz şi o discrimare şi ar izola social şi profesional mama“, se mai arată în expunerea de motive. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite