Parlamentul l-a trecut pe şeful Poliţiei în subordinea directă a lui Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Mediafax
Premierul Victor Ponta FOTO Mediafax

Camera Deputaţilor a votat, marţi, modificarea unui articol din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Noua prevedere stipulează că şeful Poliţiei se va afla în subordinea directă a şefului Guvernului.

Potrivit proiectului de lege venit de la Guvern, Inspectoratul General al Poliţiei Române va fi condus de un inspector general,c u rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne. Proiectul a fost adoptat de Senat, la începutul lunii aprilie, iar Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În expunerea de motive se arată că modificarea legii se impune pentru a spori implicarea şefului Poliţiei în procesul decizional.

„În vederea creşterii rolului şi implicării inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române în adoptarea deciziilor strategice şi pentru asigurarea unui nivel de reprezentare adecvat rolului Poliţiei Române în rândul autorităţilor de aplicare a legii, prin proiectul de act normativ se propune ca funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române să fie ridicată la rangul de secretar de stat“, se arată în expunerea de motive.


Citeşte şi:

Europarlamentare 2014. MAI: Cele mai multe încălcări ale legii au fost în Bucureşti şi în Dâmboviţa

Peste 80 de fapte penale comise în timpul scrutinului de duminică sunt verificate de poliţişti. Cei din Ministerul de Interne au primit în total 300 de sesizări, însa o treime din acestea nu s-au confirmat. Cele mai multe încălcări ale legii au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţul Dâmboviţa şi s-au referit la propaganda electorală facută în preajma secţiilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite