Orban: Nu cred că în 27 de ani de democraţie a existat o situaţie atât de gravă în România. PSD a promis lapte şi miere, dar oferă pelin şi ambrozie
0Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Neptun, că partidul de guvernamânt duce o politică de distrugere economică potrivit datelor pe primele şase luni şi a spus că PNL trebuie să fie coloana vertebrală a opoziţiei la toate aceste măsuri care riscă să pună pe butuci economia românească.
„Sesiunea parlamentară care a început ieri este o sesiune parlamentară, după părerea mea, extrem de importantă pentru evoluţia României. Nu cred că în 27 de ani de democraţie a existat o situaţie atât de gravă aşa cum este situaţia de astăzi a României. Un partid politic a promis în campanie că vor curge râuri de lapte şi miere şi, la şase luni după preluarea puterii, nu numai că nu oferă lapte şi miere României, ci oferă pelin şi ambrozie, dar nu ambrozia care era hrana zeilor, ci ambrozia care produce alergie”, le-a spus Ludovic Orban liderilor liberali, parlamentarilor şi europarlamentarilor reuniţi sâmbătă la Neptun.
El a trecut în revistă ceea ce a numit ”politica de distrugere economică” dusă de PSD de când a ajuns la Guvernare, spunând că, după Ordonanţa 13 şi după ce a validat sloganul "noaptea ca hoţii", acum are ca principală preocupare să ia cât mai multe piei de pe oamenii care produc în România, de pe oamenii activi economic, de pe oamenii care muncesc, creează, construiesc, generează profit, care sunt activi.
”Uitaţi-vă la datele de pe primele şase luni şi veţi vedea dimensiunea dezastrului - creşterea deficitului balanţei comerciale cu peste 30%, existenţa unui deficit bugetar de 6,2 miliarde, încasări mai mici la bugetul statului cu 5 miliarde, scăderea investiţiilor pe totalul economiei investiţiilor private cu peste 12%, scăderea dramatică a investiţiilor publice, nu se mai poate vorbi despre un Guvern care să susţină investiţiile publice. Răspunsul pe care îl dă partidul de guvernământ la această situaţie, în loc să fie un răspuns de stimulare economică, de motivare a celor care au capacitatea de a asigura dezvoltarea economică, a firmelor, a tuturor actorilor economici şi sociali care pot să genereze prosperitate răspunsul Guvernului este contrar, este unul clar şi limpede: dă cu biciul în calul care trage”, a mai declarat Orban.
Orban: Dacă ajungem la guvernare îi dăm afară pe toţi cei angajaţi de PSD pe bază de pile şi cumetrii politice
”Dacă ajungem la guvernare probabil va trebui să îi dăm afară pe toţi cei angajaţi de PSD pe bază de pile, relaţii şi cumetri politice. Trebuie să restructurăm toate instituţiile politice. Nu poţi să ai un guvern cu 29 de ministere. În ce ţară din UE există un guvern cu 29 de ministere? 15-16 ministere maximum posibil. Avem o mulţime de agenţii care se calcă pe bătături, în care majoritatea oamenilor nu fac altceva decât să-şi justifice existenţa fără niciun fel de rol în societate, dimpotrivă îi frânează pe oamenii care au iniţiativă în societate, care au iniţiativă indiferent că este economică şi socială”, a mai spus Ludovic Orban.
Principala problemă a sistemului de educaţie
Preşedintele PNL spune că un domeniu prioritar din punct de vedere legislativ pentru partid în noua sesiune parlamentară este sistemul de educaţie, a cărui principală problemă, în opinia sa, este neracordarea la piaţa muncii şi la realităţile sociale şi economice.
”Din păcate, la ora actuală, sistemul de educaţie se confruntă cu o gravă criză, iar această criză nu este numai proasta salarizare a profesorilor şi a cadrelor didactice. Principala problemă pe care o avem este neracordarea sistemului de educaţie cu realităţile din economie şi societate, cu piaţa muncii. Faptul că de pe băncile şcolilor nu ies tineri care să fie pregătiţi să facă faţă competiţiei de pe piaţa muncii. Am creat fabrici de diplome în care cei care absolvă, într-o proporţie de peste 50%, nu-şi găsesc loc de muncă în disciplina pe care au absolvit-o. În ultimii 15 ani am distrus complet învăţământul profesional, în România nu mai există meseriaşi”, le-a spus Orban liberalilor reuniţi la Neptun.
El a explicat că o mare parte din investiţiile care ar putea să vină în România sunt ţinute la graniţă din cauza lipsei mâinii de lucru calificate. Liderul PNL dă vina pe fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu şi pe universitarii grupaţi în jurul ei care, spune el, au distrus învăţământul profesional ”astfel încât să aibă carne de tun pentru facultăţile create pe bandă rulantă după Revoluţie numai pentru a genera o falsă formă de educare la nivel superior”.
Dezvoltarea României fără investiţii e o iluzie
O altă prioritate a PNL în noua sesiune parlamentară trebuie să fie promovarea unei legislaţii fiscale favorabile mediului de afaceri, care să ofere predictibilitate şi o relaţie prietenoasă cu statul.
”Dezvoltarea României fără investiţii este o iluzie. Noi, ca partid naţional liberal, trebuie să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a susţine investiţiile private şi publice. Oricine vrea să pună pe picioare o afacere în România, o afacere legală, indiferent că este român sau că este companie străină, trebuie să găsească în PNL un susţinător şi un apărător al intereselor. România are nevoie de o legislaţie stabilă, România are nevoie în primul rând de o legislaţie fiscală stabilă, are nevoie de predictibilitate, are nevoie de un mediu prietenos care să confere celor care investesc şi care au afaceri în România o relaţie prietenoasă cu statul”, le-a spus Orban liberalilor reuniţi la Neptun.
Liderul PNL a explicat că Guvernul PSD-ALDE pune, în fiecare zi, frână dezvoltării economice, prin inventarea de noi taxe şi impozite ”pentru a ciupi nişte bani suplimentari pentru a acoperi găurile din buget”.
”Pe oamenii ăştia nu-i interesează să meargă economia, pe oamenii ăştia nu-i interesează să-i ţină pe români în ţară. Cred că ei se şi bucură atunci când românii pleacă la muncă în străinătate pentru că scapă de nişte alegători de dreapta care nu ar vota niciodată cu ei. Cred că partidul de guvernământ s-ar bucura dacă în ţară numai funcţionarii şi pensionarii, care sunt corpurile care le asigură votul determinant în România. Dezvoltarea economică pentru ei este ultimul lucru pe care şi-l doresc în ţara asta”, a mai spus Ludovic Orban.