Candidatul ACL, însă, nu a venit cu nimic nou. Nu a adus cu sine vreun proiect pentru România, în care să-i facă pe oameni să creadă cu adevărat. Nu a arătat calităţi personale care rămăseseră până atunci ascunse. Nu a adus nici măcar o undă de emoţie – asta e, suntem în România, iar Klaus Johannis, cât o fi el de neamţ, vrea să fie preşedinte pentru ACEST popor, balcanic şi latin. Candidatul ACL nu a lăsat să se vadă nimic dincolo de cumpătarea lui ardelenească. Şi asta, într-un moment decisiv al cursei sale pentru recuperarea celor zece procente care îl despart de adversarul său.

Desigur, alegerile nu s-au jucat marţi, ele au loc duminică şi orice rezultat este încă posibil.

Klaus Johannis sau, mai bine zis, echipa lui de campanie a ratat marţi seara o mare şansă. Îşi cunoştea extrem de bine adversarul, un adversar deja uzat de războiul îndelungat cu preşedintele Băsescu şi nu avea decât să pregătească partida aşa cum se cuvine. Iar dacă nu a făcut-o, atunci ne putem pune întrebări serioase leate de superficialitatea ce domneşte în partidele politice şi, mai ales, de criteriile după care se promovează în funcţii înalte.

Desigur, alegerile nu s-au jucat marţi, ele au loc duminică şi orice rezultat este încă posibil. Doar că, după cele întâmplate, Klaus Johannis a pierdut  multe din şansele de a obţine şi voturi pozitive, nu doar voturi împotriva celorlalţi. Iar asta va cântări greu.

În fine, câte ceva despre „arbitrii” întâlnirii. Din păcate, prea puţine teme cu adevărat relevante pentru mandatul preşedintelui. Preşedintele reprezintă România la Consiliul European (aşa ne-a spus Curtea Consituţională). Nimic însă pe această temă, într-un moment crucial pentru construcţia europeană. Câteva banalităţi pe teme externe – aceeaşi frazeologie cu parteneriatele strategice, dar nicio vorbă despre cum trebuie să contribuim noi la aceste parteneriate. În definitiv, într-un parteneriat fiecare oferă ceva, nu doar primeşte.

Ameninţarea rusă nu aproape că nu a existat în discuţie, nici delicata chestiune a unei noi runde de sancţiuni contra Kremlinului. Nici problema numită Viktor Orban. Nici pregătirea preşedinţiei UE din 2019, nici spargerea cercului vicios Schengen-MCV, nici romii, nici imaginea României în Europa şi în lume, nici mute altele.

Aşa că, poate înainte de a ridica piatra spre politicieni, poate ar mai trebui să privim şi prin ograda noastră, a jurnalismului ce se vrea de calitate.