Mesajul Elenei Băsescu pentru Mircea Diaconu: „Aşa arată 140.000 de semnături!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul Elena Băsescu a publicat pe Facebook o fotografie însoţită de un mesaj adresat actorului Mircea Diaconu, care în prezent strânge semnături pentru a candida la alegerile europarlamentare din luna mai.

„Informaţie pentru Mircea Diaconu: aşa arată 140.000 de semnături valabile pentru candidatura de independent la europarlamentare“, a scris Elena Băsescu, în descrierea fotografiei publicate pe reţeaua de socializare.

Elena Băsescu a demisionat, ieri, din Partidul Democrat Liberal şi s-a alăturat Partidului Mişcarea Populară. Odată cu anunţul făcut alături de liderii PMP, ea a precizat şi că se retrage din cursa pentru europarlamentare, deşi strânsese 140.000 necesare, cu 40.000 mai multe decât numărul necesar pentru a candida.

„Deşi am numărul necesar de semnături, nu voi candida, pentru că nu doresc să iau unul, două sau trei procente din scorul PMP. Doresc ca acest proiect lansat de tatăl meu să reuşească să dea, în 2016, premierul“, a mai spus ea.

„Poziţionarea mea pe un loc eligibil m-ar dezonora“, a adăugat ea şi a precizat că „ar fi un troc imoral“ să se înscrie în partid pentru a beneficia de locul al doilea pe lista de candidaţi la PE.

Citeşte şi:

EBA s-a înscris în PMP, dar nu va candida la europarlamentare: „Ar fi un troc imoral“

Elena Băsescu a demisionat din PDL şi s-a înscris, în aceeaşi zi, în PMP, partid păstorit de preşedintele Traian Băsescu. Surpriza constă în faptul că Elena Băsescu a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat de europarlamentar.

Cine este omul care i-a luat locul Elenei Băsescu pe lista PMP pentru Bruxelles

Partidul Mişcarea Populară a depus, luni, la Biroul Electoral Central, listele de candidaţi la alegerile europarlamentare. Primul plasat pe lista PMP este europarlamentarul Cristian Preda, în timp ce a doua poziţie, care i-ar fi revenit Elenei Băsescu dacă aceasta nu renunţa să candideze, a fost ocupat de Siegfried Mureşan, consilier în cadrul Partidului Popular European.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite