Aşa cum ştim, Liviu Dragnea se află în executarea unei sentinţe de condamnare cu suspendare în dosarul Referendumul. El a contestat hotărârea definitivă pe motiv că doi dintre cei cinci judecători ai Înaltei Curţi care au participat la dezbateri şi la pronunţarea sentinţei s-au pensionat între momentul pronunţării şi momentul motivării sentinţei. Contestaţia sa a fost respinsă, pe motiv că semnăturile celor doi au fost suplinite, conform procedurii, de şefa Instanţei Supreme.

Ia să vedem acum maniera în care PSD-ALDE a găsit de cuviinţă să trateze problematica de care s-a lovit Liviu Dragnea.

Articolul 406 din Codul de Procedură Penală, privind modul de redactare a hotărârilor judecătoreşti, spune că motivarea se redactează de regulă în 30 de zile de la pronunţare, dar nu mai mult de 90 de zile, de către unul dintre judecătorii completului şi se semnează de către ceilalţi membri. Apoi, conform proiectului de lege, adaugă:

„În caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna, cauza se repune pe rol şi se reiau dezbaterile.“

Adică dacă unul dintre judecători se pensionează, moare sau se transferă la altă instanţă înainte de semnarea hotărârii, procesul se reia de la capăt. Niţel straniu, nu?

Bine, veţi spune, dar în cazul lui Liviu Dragnea, decizia este definitivă, contestaţia i-a fost respinsă, nu i se mai pot aplica viitoarele prevederi. A avut grijă Florin Iordache şi de asta. Căci iată ce a strecurat la articolul 453, care enumeră cauzele pentru care hotărârile definitive pot fi revizuite:

„g) Neredactarea şi/sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei.“

Dacă vor fi votate aceste prevederi, Liviu Dragnea va avea dreptul să ceară ceea ce nu i-a reuşit pe actuala legislaţie: revizuirea sentinţei în dosarul Referendumul.

Acesta este însă doar un exemplu. Proiectele cuprind însă zeci de modificări, absolut toate operate într-un singur sens – în beneficiul infractorilor - şi absolut niciuna în beneficiul victimelor. Sunt prea multe, prea grave şi cu consecinţe mult prea ample pentru ca aceste proiecte să treacă prin Parlament în aceeaşi modalitate defectuoasă prin care au fost adoptate Legile Justiţiei. Această ambuscadă legislativă care ni se întinde tuturor trebuie, cumva, curmată din faşă, pentru că cei care o pun la cale nu se mai pot bucura de nicio prezumţie de bună-credinţă. Ei numai aşa ştiu să lucreze: cu agende ascunse şi cu politica dezastrului împlinit.