Ludovic Orban vrea moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL, Ludovic Orban. FOTO Mediafax
Preşedintele PNL, Ludovic Orban. FOTO Mediafax

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri, faptul că a discutat cu preşedintele interimar al USR, Elek Levente, despre posibilitatea depunerii unei moţiuni simple împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, în condiţiile în care modificările aduse legilor justiţiei creează premisele unei „politizări brutale” a justiţiei din România.

Întrebat dacă proiectul de modificare a legilor justiţiei ar putea fi subiectul unei moţiuni de cenzură, Ludovic Orban a spus că, cel mai probabil, parlamentarii PNL, alături de cei de la USR, vor depune o moţiune simplă.

„Instrumentul moţiunii de cenzură este un instrument care trebuie folosit atunci când are cea mai mare şansă să iasă. Recunosc că am discutat cu preşedintele interimar al USR despre posibilitatea introducerii unei moţiuni simple împotriva Ministerului Justiţiei şi există posibilitatea de a depune această moţiune simplă, dar obiectivul nostru este să nu fie adoptate aceste modificări”, a precizat preşedintele PNL.

Ludovic Orban a mai afirmat că modificările aduse legilor justiţiei „sunt extrem de grave şi creează premisele unei politizări brutale a justiţiei din România, care riscă să afecteze democraţia şi statul de drept din România”. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite