Lista de prezidenţiabili a Elenei Udrea cuprinde doi fosţi premieri şi un fost primar general

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea nu se gândeşte să candideze la alegerile prezidenţiale din 2014
Elena Udrea nu se gândeşte să candideze la alegerile prezidenţiale din 2014

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, astăzi, la emisiunea „După 20 de ani“, de ProTV, că Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Cătălin Predoiu, Cristian Diaconescu şi Adriean Videanu sunt posibili candidaţi la Preşedinţie pe care PDL i-ar putea sprijini.

Întrebată dacă are în vedere o variantă de candidat la Preşedinţie, Elena Udrea a răspuns: „Sigur că da, sunt mai multe nume pe care le am în vedere şi pe care vi le pot spune. Sunt oameni fie din partid astăzi, fie din afara partidului. M-aş bucura ca în termen scurt să apară şi alte posibilităţi".

Deputatul PDL a admis că un posibil candidat, care este „într-o recuperare de imagine în forţă“, este fostul premier Emil Boc. Udrea i-a mai indicat pe Mihai Răzvan Ungureanu, Cătălin Predoiu, Cristian Diaconescu şi Adriean Videanu drept alţi potenţiali candidaţi pentru Preşedinţie.

„Aş începe cu un candidat care este în partid şi care este într-o recuperare de imagine, în forţă, şi este vorba despre Emil Boc, care a câştigat Primăria Clujului şi care acum evident că recâştigă imaginea după guvernarea pe care a condus-o. Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi un candidat, Cătălin Predoiu ar putea fi un alt candidat, Cristi Diaconescu ar putea fi un alt candidat, Adriean Videanu ar putea fi un alt candidat“, a spus Udrea.

Întrebată dacă a discutat cu aceştia, Udrea a răspuns că o astfel de discuţie se face după ce partidul „îşi găseşte drumul“ la Convenţia din 23 martie.

Întrebată dacă, în condiţiile în care va fi aleasă preşedinte al PDL, se gândeşte să candideze la Preşedinţie, Udrea a răspuns: „Nu. Şi am spus lucrul acesta: pe lângă faptul că eu consider că va fi o mare victorie pentru clasa politică românească, un mare succes al societăţii, ca în fruntea unui partid puternic să fie aleasă o femeie, nu cred că este momentul să mă gândesc eu la o candidatură în 2014 la Preşedinţia României“.
Pe de altă parte, întrebată dacă ea ar putea candida în 2016 la Primăria Capitalei, Udrea a răspuns: „Cred că în 2106 ar putea candida din nou la Primăria Capitalei Adriean Videanu“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite