Pentru a înlătura confuzia generată de presă, interdicţia privind desfăşurarea concomitentă a activităţii de eliberare de medicamente către populaţie (farmacie) şi cea de distribuţie angro (depozit) a fost introdusă prin OUG 2/2014 din 11 feb. 2014 (Mandat Nicolăescu/Ponta). Această măsură nu a fost pusă în practică deoarece, mai întâi Parlamentul, prin legea 91/2015, a suspendat aplicarea interdicţiei până la 1 ianuarie 2016, iar ulterior Guvernul Cioloş (Achimaş Cadariu – ministru) a prelungit termenul de separare al celor două activităţi până la sfârşitul anului 2016 (prin OUG 67/2016). Recapitulând, începând cu anul 2014, cele două activităţi au fost când interzise, când permise, iar în prezent Parlamentul a completat această evoluţie sinusoidală, reinstaurând situaţia anterioară anului 2014.

Problema care incită la dezbateri (fie ele şi ulterioare, proiectul trecând într-o deplină linişte, mai ales după ce acesta fusese respins de către Senat) este dacă o asemenea măsură foloseşte sau nu interesului pacienţilor români.

O farmacie nu are prea multe opţiuni pentru a-şi desface angro marfa cumpărată de la alt distribuitor, către clienţi din România. Adaosul stabilit prin lege, deja perceput de către primul distribuitor, nu-i lasă prea mare marja de profit. De aceea, tentaţia cea mare este reexportarea mărfii importate de primul distribuitor către alte ţări, beneficiind de faptul că în România se impun prin lege preţuri la nivelul minim european. Atât doar că producătorii internaţionali de medicamente acceptă aceste preţuri minime pentru ca medicamentele respective să fie la dispoziţia pacienţilor români, nu pentru a fi concuraţi cu propriile produse pe pieţele în care preţurile sunt mult mai mari. Problema este că odată stabilită o cotă pentru România, un producător, chiar dacă vrea, nu poate să suplimenteze livrările pentru a compensa exporturile paralele, deoarece producţia este una strict planificată, în transe care se pot succeda la 3-6-12 luni, neexistând practic stocuri. Astfel, pacientul român cu numai că nu are beneficii, dar se şi vede confruntat cu perspectiva lipsei de disponibilitate a unor medicamente.

Preocuparea pentru asigurarea stocurilor de medicamente disponibile permanent pentru pacienţii români trebuie să fie o preocupare permanentă a Ministerului Sănătăţii.

Până în prezent, cel puţin în ultimele 6 luni, s-au adoptat doar două decizii în acest domeniu, care să merite cât de cât atenţia.

O primă măsură a fost adoptată de ministrul Vlad Voiculescu, prin ordinul nr. 1345 din 24 noiembrie 2016, prin care unităţile de distribuţie angro a medicamentelor, importatorii şi fabricanţii autorizaţi au  obligaţia să raporteze zilnic Ministerului Sănătăţii situaţia privind stocurile şi operaţiunile comerciale de medicamente, inclusiv distribuţia în afara teritoriului României. Din păcate, acest sistem de raportare este accesibil exclusiv Ministerului Sănătăţii şi ANMDM.

O a doua măsură a fost adoptată în mandatul ministrului Bodoc, ordinul nr. 269 din 14 martie 2017 privind obligaţia de a asigura stocuri adecvate şi continue de medicamente.

Pe site-ul ANMDM se găsesc raportările privind exportul de medicamente, dar în buna tradiţie a acestei instituţii, raportarea se face într-o formă care nu permite interogarea pentru a stabili de către terţi care este volumul de medicamente, cantitativ şi valoric, care părăseşte tara, dacă fenomenul vizează anumite medicamente care lipsesc de pe piaţă, dacă ponderea acestui comerţ este de natură a ne îngrijora.

În orice caz, după exprimarea acordului privind libertatea farmaciilor de a face şi distribuţie angro, Ministerului Sănătăţii îi va reveni întreaga responsabilitate în situaţia în care vor surveni goluri de disponibilitate a unor medicamente vitale pentru pacienţi. În urmă cu doar 2 săptămâni, Ministerul Sănătăţii din Bulgaria, ţară mult asemănătoare României în privinţa dificultăţilor create de comerţul intracomunitar cu medicamente, a comunicat o scădere cu 70% a exporturilor paralele ca urmare a controalelor tematice efectuate în ultimele 3 luni. Şi alte ţări din rândul celor afectate de exporturile paralele au adoptat măsuri ferme pentru a preîntâmpina apariţia lipsurilor. Cea mai energică dintre soluţii a fost adoptată de Spania, care a introdus preţuri duale pentru medicamente, un preţ pentru sistemul public şi un preţ liberalizat pentru comerţul în afara acestuia, pentru medicamentele care nu se vând compensat sau gratuit. Bineînţeles că apetitul exportării medicamentelor cu preţuri liberalizate s-a prăbuşit.

Nu putem spera decât că acordul Ministerului Sănătăţii se bazează pe argumente mai solide decât cele invocate de către iniţiatorii proiectului.

Din păcate, Ministerul Sănătăţii din România are un apetit foarte scăzut pentru măsuri radicale sau măcar pentru controlul farmaciilor şi distribuitorilor, personalul disponibil fiind extrem de redus, incluzând şi funcţionarii cu atribuţii specifice din ANMDM. Măsurile preconizate de către MS prin Ordinul 269/2017 nu prevăd nici un fel de sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale, totul fiind lăsat la bună credinţă a distribuitorilor. Nici alte măsuri, precum atribuirea dreptului de reexport doar celui care a importat medicamentul sau organizarea pe scară largă de licitaţii care să includă sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor asumate, nu par a fi agreate de către Ministerul Sănătăţii.

De aceea, mai preocupant decât votul deputaţilor trebuie să fie avizul pozitiv dat de către Ministerul Sănătăţii, cu atât mai mult cu cât ministrul Bodoc a trebuit să facă faţă unei crize a lipsei de vaccinuri, de această dată nu din cauza exportului paralel, ci din cauza preţului prea mic impus de autorităţi, care stă şi la baza golurilor de aprovizionare generate de exporturile paralele.

Până la apariţia unei viitoare crize a citostaticelor, spre exemplu, nu putem spera decât că acordul Ministerului Sănătăţii se bazează pe argumente mai solide decât cele invocate de către iniţiatorii proiectului (armonizarea cu directive europene care nu impun sub nicio forma soluţia legislativă adoptată) şi că dacă o astfel de criză va surveni, nu vom fi noi sau rudele noastre puse în situaţia de a căuta cu disperare medicamente prin alte ţări