Lehamite faţă de lătrătorii de partid

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trecut, mai nou, cu arme şi bagaje, în serviciul guvernării PSD-ALDE, mercenarul, cancerul presei româneşti aiurea desemnat cu apelativul maestrul Ion Cristoiu şi-a îndeplinit jalnic miercuri seară, în direct la TVR, sarcina de a minimaliza manifestaţiile de stradă împotriva nelegiuirile în domeniul legilor justiţiei plănuite de guvernul Grindeanu.

Nu are rost să ne impresioneze astfel de manifestaţii, participanţii la ele sunt puţini, două-trei mii şi ce înseamna asta prin raportare la populaţia Bucureştiului? – a tot repetat aiurea pelticul care, după ce a semnat contractul de prestări servicii cu maleficul duet Dragnea- Tăriceanu, şi-a redobândit dreptul de a infesta Televiziunea publică aflată astăzi sub completul control al PSD.

E adevărat. Cei care au ieşit în stradă spre a protesta şi a-I reaminti slugarnicul premier no name al României că cei care l-au cocoţat într-o funcţie pentru care nu are nici o abilitare nu pot chiar atât de uşor să-şi subordoneze justiţia şi nu pot nici să încalce în picioare demnitatea unui întreg popor, nu erau chiar foarte mulţi. Iată însă că manifestaţiile continuă, semn că, odată întors de la Washington unde s-a pozat contra cost cu preşedintele Trump, dl. Grindeanu ar putea avea o primă mare problemă.

Cristoiu atoateştiutorul a minimalizat totul fiindcă aşa îi cere noua lui foaie de parcurs.

Numai că dacă ipochimenul, analistul“ contra-cost Ion Cristoiu ar fi avut un pic de demnitate, de bun simţ şi de onestitate (de unde toate astea?), ar fi observat că aceste manifestaţii intervin la nici trei săptămâni de la instalarea guvernului PSD-ALDE. Un guvern care, în loc să rezolve cu maximă urgenţă adevăratele probleme ale ţării, ca de pildă bugetul pe anul 2017, are drept prioritatea scoaterea din închisoarea cu anticipaţie a unor mari infractori. Mulţi dintre aceştia recrutaţi dintre politicieni. Dar şi albirea penalului pe nume Dragnea Liviu. Care nu şi-a pus pofta în cui şi încă speră să devină premier.

Ministrul Justiţiei, un ins intelectual minuscul pe nume Florin Iordache, minte cu neruşinare, spunând că nu se intenţiona punerea în discuţie în şedinţa de guvern de miercuri a ordonanţei vizând modificarea Codului Penal. Însă acelaşi Iordache nu poate să explice de ce această ordonanţă a fost redactată pe un calculator de la cartierul general al penalului Liviu Dragnea şi insultă manifestanţii. Însă nici acest detaliu nu îl interesează pe Cristoiu.

El este tocmit să nu-l observe, ci, în duet cu o altă caricatură jurnalistică, un papiţoi pe nume Mirel Curea, şi el tot mai binevenit în studiourile TVR, are misiunea de a-l pune la zid pe preşedintele Iohannis. Cel care, prin neaşteptata lui apariţie la şedinţa de guvern de miercuri, a oprit, pentru moment, punerea în practică a maleficului plan al coaliţiei PSD-ALDE.

Fireşte, Cristoiu, Curea, Nistorescu nu înseamnă, la urma urmei, mai nimic. Doar nişte galoşi de vreme rea, nişte epave mereu readuse la suprafaţă şi pe micile ecrane ale televiziunilor aservite, din interese de partid.

Însă când o vezi la Realitatea tv pe Alina Mungiu-Pippidi, odinioară proclamată de un exaltat „cea mai deşteaptă femeie din România”, întrebându-se cine i-a scos în stradă pe manifestanţi, te apucă o imensă lehamite faţă de decăderea morală la care pot să ajungă câteodată intelectualii României. Care se transformă în jalnici lătrători de partid.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite