Le Roi est mort! Vive qui?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea
Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea

Trăim astăzi cea mai acută stare de paralizie socială de la Revoluţie încoace. Nimeni nu ştie cum să iasă din situaţia actuală, tuturora le este frică şi de propria umbră, de la presă la politicieni, de la activişti la formatori de opinie, toţi aşteaptă cu răsuflarea la gură ca lucrurile să se calmeze şi totul să revină la „normalul“ de dinainte.

Partidele sunt incapabile sa mai propună un premier care să detensioneze presiunea străzii, tehnocraţii propuşi pe surse cad, unul după altul, la un simplu search pe Google, fiecare poate fi asociat foarte uşor cu un grup sau altul de interese şi ne aflăm practic într-o situaţie cel puţin bizară în care România pare secată de oameni capabili şi integri, dar în acelaşi timp independenţi şi curaţi.

Problema e organică şi priveşte realitatea crudă în care am ajuns, în care absolut toţi liderii sociali, politici sau nu, s-au pregătit de 26 de ani doar pentru paradigma care astăzi pare să se încheie şi nu reuşesc să înţeleagă, la nivel de subconştient, ce se întâmplă şi că se întâmplă cu adevărat ceva. Au, aproape toţi, un handicap de adaptare la „lumea nouă” şi în acelaşi timp trectul îi urmăreşte pe Google la tot pasul. Şi asta pentru că toţi, fie tineri, fie experimentaţi, s-au construit şi perfecţionat doar după un „manual de supravieţuire” care explica România pe înţelesul oricui vroia să reuşească în viaţă. Doar că acel manual a expirat în noaptea fatidică în care Bogdan Gigină avea să derapeze în timp ce „apăra spatele” indispensabilului Ministru-Om, iar vremurile noi încă nu au instrucţiuni. De la Preşedinte până la ONGişti, toţi testează in-vivo noua realitate.

La locul de muncă (unii ajunşi din pat miniştri), în şcoli, în organizaţii de tineret, în presă, în sindicate sau în ONGuri, toţi cei care au visat „să se ajungă” şi-au ascuţit simţurile pentru a putea supravieţui în jungla vieţii publice prin minciună, uzurpare, furt sau impostură şi imuni la orice contestare publică. Manualul de supravieţuire a construit o mistificare a realităţii care a făcut ca orice contestare, legitimă sau nu, să fie deturnată instant ori prin canalul de comunicare - televiziunea lui Voiculescu, televiziunea lui Ghiţă, ziarul lui Udrea, ziarul lui Patriciu, siteul lui Chiţoiu, siteul securiştilor etc. ori deturnată prin vocea celui care ridica întrebarea – băsist sau USList, agent rus sau comunist, acoperit sau mercenar. Societatea (Hidra despre care vorbeşte Oreste) a reuşit să construiască scena în afara scenei, să schimbe unghiurile reflectorului în aşa fel încât orice „derapaj”, orice semnal al bunului simţ care ar fi putut fi legitim, să fie rapid deturnat organic şi rapid aşezat întrun sertar bine vopsit, pregătit în timp. E un mecanism de apărare-şcoală care până la sfârşitul lui octombrie a funcţionat chiar perfect.

În ultimii 26 de ani orice alternativă sintactic corectă a fost compromisă prin confiscarea oportunistă a temei „curate” de către diversionişti profesionişti care au urlat întotdeauna în piaţă „schimbarea” şi „reforma”. Am avut un sfert de secol de reforme care au rămas întotdeauna beletristică. Reforma a fost compromisă conceptual. Tânăra generaţie (Ponta, Ghiţă, Udrea, Ridzi etc.) a fost compromisă, justiţiarii au fost compromişi (de către Băsescu), intelectualii a fost compromişi (de către Năstase), imaginea academicianului a fost compromisă (Marga), imaginea tehnocratului educat a fost compromisă (Ioana Petrescu), ONGistul a fost compromis (tentaculele lui Soros), imaginea capitalistului a fost compromisă (Dinu Patriciu), imaginea profesionistului (Beuran, Irinel Popescu etc.) a fost compromisă. Rând pe rând, toate clişeele de PR politic au fost consumate, nemairămânând aproape nicio alternativă în joc. Nicio tema nu mai este credibilă şi cu atât mai puţin vreun politician care a trecut chiar şi în fugă printr-o funcţie de conducere.

În acelaşi timp însă, cea mai mare parte a societăţii a reacţionat în oglindă cu clasa politică, fapt care a dus la un faliment social. După 26 de ani de capitalism sălbatic, astăzi aproape orice persoană cu o oarecare notorietate, fie că vine din politică, presă, business sau ONGuri se chinuie să îşi şteargă urmele de pe Google pentru a-şi reinventa trecutul. Falimentul se vede cel mai bine în lipsa de alternative pe care societatea, civilă sau înregimentată, le poate genera pentru funcţii de reprezentare - prim ministru, avocat al poporului, miniştri, deputaţi, primari sau chiar simpli lideri ai străzii. Ţara lui „merge şi aşa” a fost contaminată de spiritul ăsta la toate nivelele, ajungând la un grad de îmbâcsire morală care astăzi ne pune în situaţia de a nu avea nicio persoană (nici nu mai vorbim despre vreo personalitate) publică pe care să o putem arăta cu degetul ca fiind întru totul legitimă, necariată de „viciile” tranziţiei. Cât despre „omul providenţial” nici nu putem vorbi, conceptul a părăsit România odată cu moartea lui Carol I.

Pe de altă parte, românii sunt astăzi descumpăniţi, demotivaţi, lipsiţi de încredere în propria putinţă, veşnic complexaţi faţă de Europa occidentală, detractori. Succesiunea pozelor de mai sus a înlăturat din viaţa publică oamenii de bine, oamenii de bun-simţ şi cu teamă de ridicol, creând o ruptură între România de la televizor şi cea reală, atât de adâncă încât acum, cu greu mai putem găsi un om sănătos, cu o conştiinţă curată, cu expertiză şi pricepere, capabil şi cu voinţă de a-şi asuma un rol în serviciul public. Politicieni, medici, profesori, ingineri, avocaţi, magistraţi, poliţişti, toţi au fost cariaţi ca tagmă, iar indivizii suferă de urma generalizărilor: medicii şpăgari, poliţişti şpăgari, politicieni corupţi, funcţionari incompetenţi.

Alegerea premierului tehnocrat este un moment foarte greu pentru Klaus Iohannis. Propunerea PSD este o dezamăgire, multă lume spera ca Liviu Dragnea să restarteze jocul politic tocmai printr-o propunere inedită, legitimă, generatoare de dezbatere, poate chiar greu de refuzat. În loc să caute un om în România reală, a venit cu un ministru reşapat, recunoscut doar pentru aroganţa, autosuficienţa şi ironiile ieftine din timpul mandatului avut în guvernul Ponta. Asta demonstrează exact teza pe care am dezvoltat-o în rândurile de mai sus, că politicianul contemporan e atât de rupt de ţară încât şi dacă vrea, nu mai ştie unde să caute. Arată că nu are capacitatea de a se reconecta la noua realitate. PNL însă face un joc abil, bazat pe manualele de comunicare politică, în care încearcă să ţină în continuare vie teza anticipatelor, dar având deja agreat numele viitorului premier şi lăsându-l pe preşedinte să şi-l asume. E un joc riscant pentru că pe de-o parte un potenţial eşec i-ar dăuna pe termen lung preşedintelui Iohannis, dar în acelaşi timp nu protejează neapărat PNL de „gura străzii” pentru că arată, în fapt, că niciun partid nu e capabil să vină şi să îşi asume o propunere cu adevărat tehnică, independentă şi profesionistă.

Momentul de astăzi va trece, vom avea, probabil, o propunere din zona Băncii Naţionale, cu o mai veche experienţă parlamentară, dar şi guvernamentală, cu înrudiri transpartinice şi un romantism aparte, dar cu o imagine destul de bună. Dincolo de moment şi de compromis, provocarea abia acum începe, pentru oricine va veni. Provocarea e răspunsul binomului care se va crea - Preşedinte-Prim-Ministru la nevoile imediate al românilor, dar mai ales la reaşezarea bornelor morale ale ţării. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite