Lavrov spune că Rusia nu va utiliza arme nucleare acum. Dar când?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov

Într-un interviu recent, Serghei Lavrov, ministrul afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, la întrebarea dacă Rusia are de gând să folosească arme nucleare, a răspuns: „În acest stadiu, luăm în considerare opţiunea armelor convenţionale”. Lavrov nu exclude utilizarea armelor nucleare de către armata rusă. E bluff, e o decizie deja luată la nivelul conducerii Rusiei? Nu se ştie.

Se discută mult despre posibila utilizare a armelor nucleare tactice de către armata Rusiei

Instituţii internaţionale, fost şefi ai NATO sau generali americani nu exclud această posibilitate.

William Burns, şeful CIA declară:

„Având în vedere potenţiala disperare a preşedintelui Putin şi a liderilor ruşi, având în vedere eşecurile cu care s-au confruntat până acum pe plan militar, nimeni nu poate trata cu superficialitate ameninţarea reprezentată de o eventuală recurgere la arme nucleare tactice sau la arme nucleare cu randament scăzut”

Christopher Chivvis, care a ocupat funcţia de înalt oficial al serviciilor de informaţii americane pentru Europa între 2018 şi 2021, a declarat recent că există "doar două căi" pentru a pune capăt războiului.

"Una, escaladarea continuă, potenţial peste pragul nuclear; cealaltă, o pace amară impusă unei Ucraine învinse".

Un Vladimir Putin „frustrat” ar putea lansa un atac nuclear limitat asupra Poloniei, dacă vrea să descurajeze NATO, a declarat pentru CNN generalul american în retragere Wesley Clark, fost comandant NATO.

Sunt multe alte comentarii în acelaşi ton, discuţia este ce va face Putin dacă pierde războiul pentru cucerirea Donbasului.

Rusia este într-o situaţie imposibilă, dacă pierde războiul din Donbas

Dacă pierde războiul din Donbas, Putin nu mai are ce să „livreze” poporului rus. Cu economia la pământ, din cauza sancţiunilor occidentale, cu armata rusă plecând cu coada între picioare din nordul şi vestul Ucrainei, cu arestări şi demiteri de generali din armată şi FSB, lui Putin nu-i rămân prea multe ieşiri din situaţia în care singur s-a băgat.

Cu armamentul occidental care a avut timp să ajungă în Rusia, cu circa 10 milioane de cetăţeni care ştiu să ţină o armă în mână, cu un moral generat de faptul că îşi apără propriul teritoriu, Ucraina are potenţialul de a respinge atacul ruşilor în Donbas, cum a făcut în vestul şi nordul ţării.

Izolarea aproape totală a Rusiei pe plan mondial, nu-i dă nicio şansă lui Putin de a ieşi cu vreun rezultat la parada din 9 mai, dacă pierde războiul din Donbas.

Aşa cum susţin mulţi analişti militari şi politici, dorinţa şi disperarea lui Putin de a se menţine în atenţia lumii ca şeful unui pol de putere bazat pe o armată puternică şi pe resurse naturale remarcabile, l-ar putea îndrepta spre utilizarea unei arme nucleare tactice în Donbas.

Ar fi o escaladare fără precedent, şi nu se ştie care va fi reacţia NATO şi a lumii civilizate. Vor accepta această ieşire a lui Putin din menghina în care singur s-a băgat? Nu ştim acum.

Totuşi, NATO ar trebui să aibă un răspuns pregătit, pe care să-l ştie şi Putin. Nu putem aştepta reacţia NATO până după utilizarea unei bombe nucleare tactice în Ucraina. E mai util şi productiv ca toată lumea să ştie acum ce se va întâmpla, inclusiv Putin, elita politico-militara de la Moscova şi poporul rus.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite