Klaus Iohannis, prima reacţie după arestarea lui Filat: Guvernul moldovean şi Parlamentul să redreseze ţara şi să păstreze orientarea pro-europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În declaraţia de presă de la finalul Consiliului European, preşedintele Klaus Iohannis a vorbiţi şi despre arestarea fostului premier moldovean  Vlad Filat. Şeful statului „a încurajat“ Guvernul şi Parlamentul de la Chişinău să păstreze orientarea pro-europeană a Republicii Moldova.

„Nu pot să trec peste un eveniment care este foarte important sigur, sigur, pentru noi, dar şi pentru ceilalţi membri din Uniunea Europeană, este vorba desigur despre evenimentele din Republica Moldova; protestele de stradă, nemulţumirile care au culminat cu evenimentele de ieri din Parlamentul moldovean, cu, în final, arestarea unui lider politic, cu mai multe ieşiri din Parlament. Toate aceste lucruri ne îngrijorează. Suntem foarte conectaţi la informaţii, urmărim cu foarte mare atenţie evoluţia din Republica Moldova. Speranţa mea, speranţa noastră, este ca aceste evenimente să nu ducă la schimbarea orientării pro-europene a conducerii Republicii Moldova. Încurajez Guvernul moldovean, încurajez Parlamentul moldovean să treacă peste aceste dificultăţi, să redreseze ţara şi să păstreze orientarea pro-europeană. Noi, de la Bucureşti, vom urmări toate aceste chestiuni şi vom fi în legătură permanentă cu ce se întâmplă în Republica Moldova“, a spus şeful statului, la Bruxelles. 

Fostul premier moldovean Vlad Filat a fost reţinut pentru 72 de ore, sub acuzaţia de trafic de influenţă. El este cercetat în dosarul deschis după dispariţia unui miliard de dolari din mai multe bănci. Vlad Filat, lider al PLDM, partid de orientare pro-europeană, susţine, însă, că este victima unui complot pus la cale de adversarii săi politici.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite