Klaus Iohannis, la Pro TV: „Ponta e manevrat din umbră. Crin Antonescu ştie mai multe, dar nu mai suntem apropiaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis a vorbit despre relaţia cu fostul lider PNL Crin Antonescu FOTO Mediafax
Klaus Iohannis a vorbit despre relaţia cu fostul lider PNL Crin Antonescu FOTO Mediafax

Preşedintele PNL şi candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a vorbit marţi, la Pro TV, despre relaţia cu fostul preşedinte al formaţiunii, Crin Antonescu, şi a comentat candidatura principalului său rival, premierul Victor Ponta.

„Eu sunt un preşedinte liber, iar alţii sunt manevraţi din umbră. Nu putem să nu observăm că cel mai important contracandidat, domnul Ponta, a fost împins de partid în faţa uşii să declare că vrea să fie preşedinte. Citim declaraţii ale socrului domnului Ponta, că domnul Ponta nu vrea să candideze, că oameni din partid l-au împins în faţă şi bine au făcut! Ecuaţia  e cât se poate de simplă şi de tristă. Nu am informaţii, nu mă întrebaţi dacă a fost sau nu ofiţer acoperit, dar prin afirmaţiile preşedintelui Băsescu, cel puţin a apărut această incertitudine şi e posibil ca unii să se gândească că poate e manevrat şi de alţii“, a spus Iohannis, la Pro TV.

Întrebat ce relaţie are cu fostul preşedinte PNL, Crin Antonescu, Iohannis a răspuns că relaţia nu mai este una apropiată, dar este convins că Antonescu îi va acorda votul.

„Din păcate, nu mai e o relaţie apropiată. În urma rezultatului de la europarlamentare, a declarat că se retrage total, inclusiv din poziţia de candidat la prezidenţiale. Atunci am decis că voi candida pentru şefia partidului. În competiţia pentru Preşedinţie am intrat eu şi domnul Antonescu, Delegaţia Permanentă a tranşat lucrurile, am fost declarat candidat. Se pare că toate aceste schimbări l-au făcut pe fostul preşedinte să se retragă şi să-şi schimbe atitudinea faţă de mine. Sunt convins că Antonescu mă votează. Nu sunt, însă, convins că e pregătit să se implice în campanie şi e păcat pentru că e un foarte bun politician, ştie multe despre Victor Ponta“, a mai spus Iohannis.

Klaus Iohannis a vorbit şi despre proiectul său prezidenţial şi a opinat că i-ar trebui cel puţin zece ani pentru a-şi pune în aplicare proiectele.

„Voi fi un preşedinte vizionar. Când am început discuţiile în partid, le-am spus colegilor că vreau să mă implic, dar nu mă interesează un proiect pe termen scurt. Proiectul meu este pentru cel puţin un deceniu. Ce vreau eu să fac nu se realizează într-un, nici în doi, dar într-un deceniu, în două mandate de preşedinte şi cel puţin două mandate de guvern, majoritatea lucrurilor din România pot fi reparate. Nu e suficient un mandat. Niciun preşedinte care stă un mandat nu va fi în stare să rezolve marile probleme ale României, niciuna nu se rezolvă pe termen scurt. În anumite domenii, nu foarte multe, interesul naţional este definit“, a spus Iohannis.

Întrebat dacă are susţinere pe plan internaţional, Iohannis a spus că se aşteaptă la sprijin din partea Gemaniei, dar şi a SUA.

„Am toată susţinerea din PPE, chiar recent am avut vizita domnului Elmar Brok, care a venit expres la Sibiu să-mi spună că am toată susţinerea. Cu siguranţă va veni doamna Merkel, când voi fi preşedintele României şi voi folosi toate relaţiile pentru a putea să creez un profil mult mai vizibil al României. Sunt convins că preşedintele este ales de români, dar sunt convins că din întâlnirile avute cu oficiali SUA, corespuns profilului“, a explicat candidatul ACL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite