Klaus Iohannis, declaraţii după decizia CCR privind revocarea şefei DNA: Voi acţiona pentru ca procurorii să rămână independenţi. Nu mă tem de suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu se pronunţă în privinţa revocării şefei DNA decât după ce va primi motivarea CCR pe care o va citi cu foarte mare atenţie pentru a găsi o soluţie. Acesta a precizat că va lua în calcul respectarea statului de drept din România şi întărirea acestuia prin respectarea Constituţiei.

Klaus Iohannis a explicat însă că ia în calcul să respecte statul de drept, să îl întărească, să aibă grijă ca procurorii să rămână independenţi, cu respectarea Constituţiei, subliniind că articolul din legea fundamentală care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei nu poate însemna sub nicio formă în subordinea acestuia. Preşedintele a mai declarat că o decizie CCR nu poate fi discutată prin referendum. 

„La momentul acesta pot să vă pun două trei lucruri care ţin evident de această temă. Această decizie a  Curţii aparent vorbeşte doar despre o chestiune foarte concretă de revocare sau nerevocare a procurorului şef DNA. În realitate, sunt mult mai multe teme care apar, care sunt readuse în discuţie şi care merită discutate, bunăoară statul procurorilor. Eu sunt convins că procurorii trebuie să fie independenţi. Procurorii în niciun caz nu pot fi controlaţi politic, în subordinea unui politician, fie el şi ministru. În consecinţă, orice am face noi în România, ca stat, trebuie să asigurăm independenţa procurorilor pentru o justiţie independentă.

E adevărat că in Constituţie avem un articol care spune că procurorii să funcţioneze sub autoritatea  ministrului Justiţiei. Eu înţeleg din asta că ministrul trebuie să aibă cunoştiinţe în domeniu pentru a-i apăra pe procurori. Autoritatea ministrului trebuie orientată spre înlesnirea muncii procurorilor. În niciun caz nu înseamnă că procurorii sunt în subordinea ministrului. Oricine şi orice ar spune nu îi poate plasa pe procurori în subordinea unui politician. Eu iau în calcul să respect statul de drept din România, să îl întăresc, cu respectarea constituţiei”, a explicat Klaus Iohannis. 

Întrebat dacă ia în calcul organizarea unui referendum, preşedintele României a spus că în mod normal o decizie CCR nu poate fi supusă voinţei poporului, însă a adăugat că în cazul în care politicienii continuă să submineze independeţa justiţiei, un referendum poate fi luat în calcul. 

„E o discuţie care se poate purta, dar aici apar anumite riscuri. O decizie CCR nu poate fi discutată prin referendum. Statul are o abordare foarte clară de mai bine de 10 ani încoace şi anume independenţa procurorilor şi nesubordonarea politicului. Nu cred că această chestiune trebuie supusă unor consultări populare. Dar din păcate vedem că tot mai mulţi politicieni pun sub semnul întrebării respectarea independenţei justiţiei. Dacă se va continua, putem lua în calcul un referendum.

După ce avem motivarea, o citim până o înţelegem, şi apoi vedem ce soluţie găsim”, a răspuns Iohannis.

Iohannis: Nu există niciun motiv de suspendare 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu există niciun motiv pentru suspendarea sa din funcţie şi nu îi este teamă de niciun fel de încercare de suspendare.

”Apropo de suspendare, am observat că foarte mulţi sunt preocupaţi de suspendare. Pot să vă spun că eu, nu. Nu există niciun motiv de suspendare şi nu mi-e teamă de niciun fel de încercare de suspendare”, a afirmat Klaus Iohannis.

Citeşte şi:

Tudorel Toader îi răspunde lui Iohannis: Independenţa procurorilor în administrarea cauzelor nu este ameninţată de ministru

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite