Kelemen Hunor, ironii la adresa lui Dragnea: Discutăm după alegeri şi totul depinde de programul politic, nu de cine cât de mare are mustaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmat că negocierile pentru noul Guvern vor fi purtate începând cu a doua zi după alegeri şi a avut declaraţii l-a ironizat pe liderul PSD Liviu Dragnea, politician care a afirmat că nu va încheia nicio alianţă cu UDMR.

„Am văzut că i-am stricat duminică seara feng-shui-ul lui Dragnea, dar toamna e lungă şi are, probabil, capacitatea de a restabili echilibrul stricat de mine printr-un discurs politic. Nu ne afectează, nu ne deranjează, nu ne enervează, nu ne calmează, de fapt ne lasă rece ce spune Dragnea în această campanie electorală. După 11 decembrie, eu sper că vom putea contribui la tot ce înseamnă reforma statului român şi tot ce înseamnă reaşezarea pe un făgaş normal a acelor lucruri care nu merg bine astăzi, şi vorbesc de Guvern, de Parlament, de politică. Cu sau fără Dragnea, nu are importanţă mare, deci şi cu el şi fără el…Pe noi nu persoana lui Dragnea ne interesează”, a spus şeful UDMR, kelemen Hunor., într-un interviu acordat Mediafax.

Mai mult, liderul UDMR a punctat faptul că până acum nu a purtat discuţii cu PNL sau alte forţe politice. „Despre alianţe post-electorale, coaliţii şi alte construcţii nu vreau să vorbesc, pentru că nu am avut discuţii nici cu unii, nici cu alţii, şi nu cred că este acum momentul unor astfel de discuţii. Nu ne ajută nici pe noi, nici pe PNL, nici pe PSD“, a mai spus Kelemen Hunor. 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că partidul pe care îl conduce nu va face o alianţă după alegerile parlamentare cu UDMR în urma declaraţiilor făcute de preşedintele formaţiunii politice, Kelemen Hunor, reafirmând, totodată, că nici cu PNL sau PMP nu va face vreo înţelegere de acest fel.

„Cu PNL-ul sigur nu vom face. Cu PMP-ul nu vom face, dacă va intra în Parlament, sigur. Vrem să facem cu ALDE. După declaraţia domnului Hunor de zilele trecute şansele de a face vreo guvernare cu UDMR-ul sunt zero. Ca să nu am alte comentarii", a declarat Liviu Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite