Bolcaş, despre numirea la Curtea Constituţională: „Prezenţa lui Băsescu la jurământ îmi e total indiferentă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Lucian Bolcaş, susţinut de PSD pentru a prelua postul de judecător la Curtea Constituţională vacantat de Iulia Motoc, a comentat vineri seara declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, după ce şeful statului a anunţat că va lipsi de la ceremonia de depunere a jurământului.

„Eu nu depun jurământul faţă de domnul Băsescu, în calitate de preşedinte al românilor, eu aş depune jurământul în faţa poporului român. Şi, în al doilea rând, în faţa lui Dumnezeu. Dacă se ajunge la această situaţie, prezenţa domniei sale îmi este total indiferentă“, a declarat Bolcaş, la Antena 3.

Întrebat cum comentează faptul că preşedintele PNL, Crin Antonescu, ar putea refuza să îl susţină pentru postul de judecător la CCR, Bolcaş a răspuns evaziv.

„Sunt la vârsta la care între minte şi Dumnezeu nu mai există nimeni şi asta aş vrea să rămân, un om cu coloană vertebrală“, a afirmat el.

Totodată, el a vorbit şi despre acuzaţiile de antisemitism care i-au fost aduse.

„Nu ştiu cât va cântări pentru numire, dar pentru mine cântăreşte greu, mai ales extrapolările care s-au făcut pe marginea acestei acuzaţii“, a mai spus el.

Lucian Bolcaş este fost parlamentar PRM, exclus în 2010 de Corneliu Vadim Tudor, iar recent a fost propus de Senat pentru a ocupa funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Bolcaş a făcut parte din grupul de avocaţi al fostului premier Adrian Năstase şi l-a apărat în dosarul „Trofeul Calităţii“, în care Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Bolcaş este cunoscut drept un critic acerb al preşedintelui Traian Băsescu.

De altfel, preşedintele a declarat, miercuri seară, că nu va participa la ceremonia în care Bolcaş va depune jurământul.

„Oricând s-ar supăra, nu pot uita dispreţul pe care îl are pentru statul de drept şi l-a manifestat fără rezerve şi are şi probleme de antisemitism demonstrate. Nu voi participa la ceremonia de depunere a jurământului de către acest domn“, a declarat Băsescu.

Ulterior, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a avertizat că, în cazul în care se confirmă acuzaţiile de antisemitism la adresa lui Bolcaş, liberalii nu îl vor vota în plenul Senatului.

„Dacă reprezentanţii Institutului Elie Wiesel vor aduce argumentele, dovezile necesare, atunci nu va mai fi niciun semn de întrebare şi bineînţeles că nu vor fi ignorate (...) Dacă au argumente solide, credibile, noi nu mai putem susţine numirea domnului Bolcaş“, a subliniat Antonescu.  

Materiale pe aceeaşi temă:

Antonescu: Dacă se confirmă acuzaţiile de antisemitism în cazul lui Bolcaş, nu-l mai susţinem la CCR

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că în cazul în care se confirmă acuzaţiile privind atitudini antisemite ale lui Lucian Bolcaş, care este propus de PSD pentru a ocupa un post de judecător la Curtea Constituţională, atunci PNL nu-l va mai vota în plenul Senatului.

Băsescu nu va participa la depunerea jurământului de către Bolcaş pentru CCR, numirea acestuia fiind considerată „inadmisibilă”

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat miercuri seară, în cadrul unei emisiuni de televiziune, că nu va participa la ceremonia în care va depune jurământul Lucian Bolcaş, persoana nominalizată de Senat pentru ocuparea locului vacant la CCR.

Lucian Bolcaş, fostul avocat al lui Năstase şi locotenent al lui Vadim Tudor, este propunerea USL pentru CCR

Fostul parlamentar PRM, Lucian Bolcaş,  a fost propus de Senat pentru a ocupa funcţia de judecător la Curtea Constituţională în locul Iuliei Motoc, care a plecat la CEDO. Lucian Bolcaş a făcut parte din grupul de avocaţi al fostului premier Adrian Năstase.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite