Jobbik va ataca în instanţă interdicţia de a intra în România, timp de un an, impusă unora dintre membrii săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Jobbik vor ataca în instanţă interdicţia de a intra în România timp de un an impusă unora dintre membrii formaţiunii, între aceştia fiind şi deputatul Szavay Istvan, care a afirmat că hotărârea contravine legislaţiei internaţionale.

Deputatul Jobbik Szavay Istvan a declarat, marţi, jurnaliştilor din Covasna, într-o videoconferinţă, că reprezentanţii formaţiunii vor ataca la Curtea de Apel Bucureşti decizia prin care atât lui, cât şi altui membru al formaţiuni li s-a interzis prezenţa în România timp de un an.

Szavay trebuia să fie prezent, marţi, la Sfântu Gheorghe, la un forum Jobbik, însă, în urma interdicţiei primite din partea autorităţilor române, acesta a răspuns jurnaliştilor prin intermediul unui videocamere, afirmând că "puterea şovină" din România l-a "silit" să recurgă la această soluţie.

Szavaly a menţionat că nu doar reprezentanţii Jobbik vor ataca decizia autorităţilor române, ci, cel mai probabil, şi ceilalţi doi cetăţeni ungari care au primit interdicţie.

„Vom ataca interdicţia la Curtea de Apel Bucureşti în termen, întrebarea este ce înseamnă acest termen, întrucât până în prezent nu am primit nicio înştiinţare oficială, am aflat despre decizia autorităţilor române din presă“, a afirmat Szavaly.

În opinia acestuia, interdicţia de un an impusă de autorităţile române contravine legislaţiei europene şi internaţionale.

Szavaly a mulţumit preşedintelui Traian Băsescu şi Guvernului României pentru că, prin campania îndreptată împotriva Jobbik, au aflat de prezenţa formaţiunii în Transilvania inclusiv cei care nu ştiau de ea.

„Vreau să mulţumesc şi UDMR, care s-a delimitat de Jobbik“, a adăugat Szavaly.

Totodată, acesta a criticat şi diplomaţia ungară pe motiv că nu au luat nicio poziţie faţă de interdicţie.

În 17 martie, MAI anunţa că patru cetăţeni ungari, printre care Szavay Istvan, au interdicţie de a intra în România timp de un an. Cei patru sunt Tyirityán Zsolt - membru al organizaţiei „Oastea Haiducilor“, Zagyva Gyorgy Gyula - membru Jobbik şi al Mişcării de Tineret din cele 64 de Comitate HVIM, Szavay Istvan - membru Jobbik şi Mikola Bela - membru al organizaţiei "Noua Gardă Ungară".

Interdicţia dată celor patru a fost dispusă „cu scopul preîntâmpinării producerii unor evenimente de natură a afecta grav ordinea publică pe teritoriul României“, declara atunci purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

„Referitor la aceste persoane există indicii temeinice că fac parte din structuri implicate în activităţi de natură naţionalist-extremistă, ce constituie riscuri la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale a României“, afirma purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.

Citeşte şi:

Partidul Jobbik nu acceptă interdicţia impusă de autorităţile din România pentru patru cetăţeni ungari

Partidul naţionalist ungar Jobbik nu acceptă interdicţia de un an impusă de România unora dintre membrii săi, a declarat un parlamentar al partidului luni seara pentru MTI, ca răspuns la anunţul oficial al autorităţilor române. Reprezentanţii Ministerului de Interne au anunţat luni seara că patru cetăţeni ungari au interdicţie de a intra în România timp de un an.

Patru cetăţeni din Ungaria au primit interdicţia de a intra în România

Doi dintre cei patru care nu au voie vreme de un an să calce pe teritoriul României sunt membri Jobbik, iar unul este parlamentar în Ungaria.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite