Iohannis, despre talmeş-balmeşul provocat de Tudorel Toader prin cererea de revocare a lui Augustin Lazăr: „penibilă fază“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că se va pronunţa asupra cererii de revocare a procurorului general şi de numire a Adinei Florea la DNA doar după decizia judecătorilor. Şeful statului a catalogat drept „fază penibilă“ scandalul din jurul procedurii declanşate de Tudorel Toader.

„Am o opinie şi o voi face cunoscută la momentul potrivit. Azi nu m-aş referi la aceste speţe, dar în ansamblu se conturează o abordare a acestui ministru al Justiţiei, abordare care este pe lângă lege în privinţa propunerilor de numire şi de revocare. Nu mai am dubii, mă îndrept spre certitudini. În ceea ce priveşte revocarea procurorului general, un demers aiuritor, penibilă fază, suntem în situaţia în care s-a început un  demers juridic. Până când judecătorii nu vor da un verdict final nu am de gând să fac nimic în această chestiune Despre speţa revocării , procurorul general Lazăr face treabă bună. Mi se pare greşită din punct de vedere politic, iar din punct de vedere legal pot spune că aici ne aflăm într-o zonă în care infractorii încearcă să acapareze justiţia" , a declarat Klaus Iohannis, întrebat de jurnalişti despre solicitările făcute de ministrul Justiţiei în ceea ce priveşte revocarea procurorului general, Augustin Lazăr, şi în ceea ce priveşte numirea Adinei Florea la şefia DNA.

Şeful statului a spus că nu se va exprima în privinţa Adinei Florea înainte ca judecătorii să dea un verdict în cazul ei, iar despre Augustin Lazăr, Iohannis a spus din nou că face o treabă bună, iar solicitarea de revocare a sa din funcţie este una total greşită.

„În ceea ce priveşte revocarea procurorului general, un demers aiuritor al acestui ministru şi cu corolarul la fel de aiuritor, poveşti, manipulări publice, penibilă fază. Penibilă fază. Suntem în situaţia în care momentat s-a început un demers judiciar. Până când judecătorii nu vor da un verdict, nu am de gând să fac nimic în această chestiune. Iar despre speţa revocării am mai vorbit, procurorul general face o treabă bună, mi se pare total greşită această solicitare, greşită din punct de vedere politic, iar legal, voi scrie ceva atunci. Aici clar, foarte clar, ne aflăm într-o zonă în care infractorii încearcă să acapareze justiţia. Şi pe cine nu vor putea acapara sau unde văd ei că nu au şanse, vor să-i îndepărteze”, a explicat Iohannis, potrivit News.ro.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, în 24 octombrie că declanşează revocarea lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general, acuzându-l pe acesta că a deturnat activitatea Ministerului Public de la rolul său constituţional.

Şedinţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în care ar fi trebuit audiat Augustin Lazăr în vederea emiterii avizului necesar în procedura de revocare din funcţie a fost amânată pentru data de 19 noiembrie. Iniţial, audierea fusese stabilită pentru 13 noiembrie.

Procurorul general Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba Iulia, o acţiune în contencios administrativ, prin care cere suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie, demarată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Magistraţii vor jdueca în 20 noiembrie cererea procurorului general.

La rândul său, Adina Florea, propusă la conducerea DNA, a fost audiată ca martor la Parchetul General în dosarul legat de provenienţa potocolului secret SRI-Parchetul General publicat de Darius Vâlcov.

„Vă pot confirma doar că există o verificare în curs la parchetul Curţii de Apel Constanţa", a afirmat procurorul genera Augustin Lazăr în septembrie, întrebat de jurnalişti despre informaţiile potrivit cărora protocolul secret postat de Darius Vâlcov pe Facebook ar proveni de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, structură din care provine şi procurorul Adina Florea, propusă de ministrul Justiţiei pentru conducerea DNA.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite