Prezidenţiabilii înţeleg justiţia socială invers şi promit dreptate celor care au dar îi învinovăţesc pe cei care nu au că din cauza lor nu au mai mult, cum a remarcat un mai tânăr prieten care mi-a atras atenţia asupra unei noi scrisori care a făcut vâlvă pe reţelele sociale. Scrisoarea preluată şi de presa centrală  este semnată de un antreprenor care se plânge de povara taxelor şi impozitelor, şi  ilustrează perfect acest nou înţeles al solidarităţii sociale, cu cei care au.

Există un consens implicit între candidaţi cu privire la explotarea resurselor şi privatizare, inclusive în domeniile vitale precum sănătatea şi educaţia prin implementarea principiul finanţarea urmează elevul/pacientul, una dintre cele mai perfide acoperiri pentru transferul banilor publici către mediul privat, adică de la toţi la cei care au deja resurse. Cu alte cuvinte, orice ar vota cel care nu are, votul se va întoarce mai devreme sau mai târziu împotriva lui.

Statisticile seci decriu o societate inegalitară şi primitivă în care cei mai vulnerabili social decât noi sunt marginalizaţi, izolaţi şi revictimizaţi. Un copil care se naşte în sărăcie are 99% şanse să moară în sărăcie. Doar 2% dintre copii născuţi la ţară mai ajung la universitate. Nu vor să muncească, acuză umplînd spaţiul public cu lamentaţiile ei clasa mijlocie, ignorând suveran faptul că munca nu mai garantează satisfacerea nevoilor de bază. Unul din cinci angajaţi, adică 19% din adulţii care au un loc de muncă,  nu câştigă suficient pentru a-şi acoperi cheltuielile lunare, situaţia din ţara noastră fiind cea mai gravă din UE, arată un raport al Comisiei Europene, publicat la începutul acestui an.

Opt minori din o sută traiesc la nivelul de "sărăcie severă", cu mai puţin de 15 lei pe zi, potrivit UNICEF, care a mai identificat, ca probleme ale copiilor şi adolescenţilor, excluziunea socială şi de la serviciile de educaţie şi sănătate.  Femeile constituie o categorie grav afectată de sărăcie şi de violenţă domestică şi sexuală.  Un studiu publicat de Agenţia pentru Drepturi Fundamentale (FRA) privind violenţa împotriva femeilor în ţările UE arată că în România 30% dintre femei sunt victime ale violenţei de gen la un moment dat în viaţă. Zeci de mii de copii, tineri şi adulţi care trăiesc în centrele de plasament şi reabilitare sau în marile azile psihiatice sunt trataţi ca suboameni fără niciun drept.  Fimul După dealuri al lui Cristian Mungiu este  cea mai bună ilustrare a realităţii că societatea românească tinde să-i elimine pe cei slabi şi e recomandat spre vizionare tuturor candidaţilor la preşedinţie.

Marginalizarea celor slabi pare să fie şi mesajul implicit al celui mai radical program lansat în această campanie electorală, cel al Monicăi Macovei care, dacă ar fi aplicat, ar traduce în realitate principiul darwinist al supravieţuirii celui mai adaptat. Iar în lumea modernă cel mai adaptat este deţinătorul de resurse.

Monica Macovei şi nu Elena Udrea va fi beneficiara urii sădite de Traian Băsescu în societate. A angajaţilor din privat împotriva celor de stat şi a angajaţilor împotriva celor care nu au un loc de muncă, a pensionarilor la termen împotriva celor fără stagiu complet de cotizare şi a pensionarilor sociali, a clasei mijlocii împotriva clasei de jos, a celor bogaţi care vor să fie şi mai bogaţi dar nu sunt din cauza politicilor publice bazate pe principiul solidarităţii sociale. Din fericire, chiar dacă ar cîştiga alegerile, posibilitate ce nu poate fi exclusă ci dimpotrivă, Constituţia face imposibil  de aplicat programul.

Nu doar semnul solidarităţii sociale a fost inversat, ci şi conceptul statului de drept a fost resemnificat prin reducerea lui la anticorupţie. Statul de drept înseamnă şi respectarea drepturilor omului, pe care toţi candidaţii şi în special Monica Macovei, le aruncă la coşul de gunoi. Primul articol din Declaraţia universală a drepturilor omului spune că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi şi că, înzestrate cu raţiune şi conştiinţă, ele trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii. Or numai despre fraternitate nu vorbesc candidaţii, nici măcar cel care pretinde în afişe că uneşte.