Gratuitatea vaccinului anti-COVID are zilele numărate. Orban, despre plata acestuia: Mai facem asta o perioadă
0Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că românii ar putea plăti pentru vaccinarea împotriva COVID-19 „într-un viitor oarecare”, menţionând că se va putea ajunge în situaţia vaccinului antigripal, când sunt imunizate gratuit doar grupele de risc.
„Campania de vaccinare în România este o campanie care derulează în condiţii foarte bune, puteţi face comparaţie cu celelalte ţări europene, noi ne-am organizat mai bine, am asigurat suportul logistic, încercăm să comunicăm cât mai mult, încercăm să ducem vaccinarea cât mai aproape de cetăţeni prin caravane inclusiv în mediul rural. Este adevărat, în mediul rural este o rată de vaccinare mai mică. Pentru a creşte rata de vaccinare e nevoie şi de implicarea primarilor, preoţilor care susţin vaccinarea, medicilor de familie, asistenţilor sanitari comunitari, în general a persoanelor care au influenţă la nivelul comunităţilor locale pentru a-i convinge pe oameni să se vaccineze”, a afirmat Orban.
Preşedintele PNL a precizat că ar trebui ca atunci când caravana merge într-o localitate să nu vaccineze 50 de oameni, ci 3-400 de persoane. „În ceea ce priveşte organizarea efectivă, sigur că, dacă tot se duce caravana într-o localitate, să nu vaccineze 50 de oameni, să vaccineze 200 sau 300 sau 400 de oameni. De aia e nevoie de o coordonare foarte bună. Aici am înţeles că şi prefecturile se implică foarte atent. Noi am solicitat primarilor liberali să se implice în prima linie în campania de convingere a populaţiei şi aş da şi un mesaj celor mai în vârstă care încă mai au reticenţe, până acum peste 4 milioane de români s-au vaccinat şi nu au existat contrareacţii, nu a existat niciun risc. Poate o să-i stimuleze un lucru, poate dacă vor să se ducă la nunta nepotului sau nepoatei sau a copilei sau dacă vor să îi protejeze pe nepoţi care o să vină în vacanţa de vară sau pe copiii care or să vină în vacanţa de vară, e bine să se vaccineze”, a explicat Orban.
Liderul PNL a fost întrebat şi dacă autorităţile încurajează şi acordarea de stimulente materiale pentru următoarea etapă a campaniei. „Şi aşa organizăm vaccinarea gratuită, practic, statul român suportă toate costurile de vaccinare. E o situaţie excepţională, dar şi aici aş spune că mai facem asta o perioadă de timp, până ajungem la un nivel de imunizare de grup, până la urmă se va merge pe mecanisme de exemplu de la vaccinare pe gripă unde numai persoanele vulnerabile vor fi vaccinate gratuit, celelalte categorii de cetăţeni vor trebui să se vaccineze că e răspunderea lor, aici e vorba de sănătatea fiecăruia dintre noi”, a afirmat preşedintele PNL.