Gheorghe Nichita – file de precedent

Scandalul amoros în care este implicat primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, deschide o nouă filă în istoria politicii mioritice contemporane. Cu riscul implicat de folosirea metaforelor, pot spune că primarul „târgului ieşilor” scrie istorie de legendă nu doar în lumea bârfelor, dar şi în relaţiile de putere în interiorul unei organizaţii de partid.

Nu am nici cea mai mică intenţie să comentez viaţa personală a primarului ieşean, cu atât mai mult cu cât omul este divorţat şi, prin urmare, are tot dreptul să se iubească în ce fel vrea şi cu cine vrea. Ca să nu cădem în patima cancan-ului, nu are sens să comentăm nici accesele de gelozie ale lui Nichita, fiindcă cu toţii am trăit sentimentul sufocant al pierderii posesiunii asupra celui drag. Că era obsedat de biata fată sau că scăpase trăirea afectivă a geloziei de sub control este greu de spus în lipsa unei evaluări psihologice temeinice, iar speculaţiile nefondate pe tema sănătăţii sau normalităţii psihice a edilului din Iaşi nu aduc niciun beneficiu decenţei în spaţiul public.

Ceea ce interesează spaţiul public este modul sud-american în care „Gigi” – cum i se spune lui Nichita în Iaşi – a folosit o instituţie locală, publică, de forţă, în scop personal. De asemenea interesează şi legăturile edilului cu clanurile interlope. Dar, aici este treaba justiţiei şi a presei de investigaţie.

Ceea ce mă preocupă pe mine ca psiholog şi consultant politic este analiza unui aspect mai puţin prezent în dezbaterea publică: relaţiile de putere în lumea politică ieşeană şi ecourile scandalului în ea.

Doar ca să construim cadrul discuţiei, amintim că primarul Gheorghe Nichita este considerat unul dintre baronii puternici ai României. Deşi nu a făcut mare vâlvă la nivel naţional şi nici ca vicepreşedinte al PSD nu are prea mare influenţă (a se vedea ignorarea completă a guvernului vizavi de reducerea decalajului de înapoiere economică a Iaşului – autostradă, aeroport, investiţii), Nichita este unul dintre cei mai importanţi furnizori de voturi PSD.

Cu o influenţă masivă în rândul structurilor politice, „Gigi” controla (prin co-interesare economică şi de putere) inclusiv opoziţia politică din oraş. Dovadă stau blaturile politice de notorietate care, alături de „succesuri” economice răsunătoare (de care DNA-ul este destul de interesat), au creat aura de putere absolută, monolitică de care beneficiază Nichita în Iaşi.

Prima crăpătură în acest monolit de influenţă a apărut, însă, la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 când, pentru prima oara în peste zece ani, PSD a pierdut alegerile şi pe judeţ şi pe municipiu. Prin oraş a trecut un fior de surprindere, ca şi cum vezi invincibilul erou negativ cum îi tremură rotula. Prin urmare mii de ieşeni au ieşit chiar în noaptea alegerilor să îl huiduiască pe „Gigi” chiar în faţa casei lui.

Totuşi, în rândurile pesediste ieşene strategia „lasă-i să strige” a avut rolul de nu ştirbi puterea preşedintelui de organizaţie, Gheorghe Nichita. „Omnipotent, a toate ştiutor şi plin de bani”, Gigi se menţine şi îşi îngroapă aproape orice contestatar sub mâna forte. Spun aproape fiindcă există o excepţie răsunătoare, europarlamentarul Cătălin Ivan (deşi scăpase de acesta când a plecat la Bucureşti, retragerea tânărului politician la Dobrovăţ a fost un spin reintrodus în coaste).

Acum, cu întregul scandal cu o vizibilitate uimitoare la nivel naţional şi care, spre deosebire de alte scandaluri, nu pare să treacă stând cuminte în vilă, crăpătura în zidul de putere a devenit mult mai adâncă. Dus cu duba când toţi îl credeau invincibil; îngenuncheat de o femeie, când se credea dominator; asociat cu interlopi, când se dădea vizionar pentru Iaşi. Toate cele care erau şoptite pe la colţuri acum sunt strigate în gura mare la ore de maximă audienţă.

Abia aici începe să devină totul pagină de istorie. Oamenii pot să înţeleagă că avea o amantă tânără; cei din Primărie pot să înţeleagă că Poliţia Locală îl mai ajuta pe primar; cei din partid puteau să înţeleagă că avea nevoie de informaţii despre adversarii politici. Ceea ce nu poate fi acceptat este că „Mihăiţă” (conform arhivelor CNSAS) îşi urmărea şi spiona proprii oameni din partid! Iar fiindcă acum îi tremură rotula, „hienele” politice din Iaşi vor încerca să îi ia gâtul propriului „lider suprem”.

Mai mult, cred că precedentul psihologic creat va deschide noi fronturi de luptă pentru putere în interiorul partidelor. Speculez că puterea absolută a baronilor locali va începe să fie subminată de acum chiar de proprii oameni şi prin „răsuflarea” schemelor absolutiste de folosire a instituţiilor din subordine. „Să facă bani, înţelegem. Să îi urmărească pe alţii, pricepem. Dar să ne urmărească pe noi şi să folosească Poliţia Locală pentru o gagică?”. Iar frustrarea şi ameninţarea pe care o simt oamenii din tabăra baronului îi vor face să îşi deschidă tolba cu detalii interesante. Mai ales că acum îşi pot salva propria piele.