SERIAL Ce planuri au liderii partidelor „anonime“ din România. Geo Stroe, PRE: „Vrem să devenim partenerii Chinei“

Gheorghe Stroe se recomandă arareori ca preşedinte al Partidului României Europene, conştient că o astfel de funcţie îl poate transforma într-o ţintă vulnerabilă. Politica o abordează precaut şi recunoaşte că se teme ca înregistrarea unui interviu să nu fie folosită împotriva sa la un proces, să ajungă în mâinile serviciilor secrete ori ale masonilor.

Stroe seamănă, mai degrabă, cu un profesor  de gimnaziu pe cale să intre în vacanţă: e jovial, vorbăreţ, odată ce se lămureşte că nu are de-a face cu spioni străini sau cu duşmani politici. Atunci, numai atunci îşi dezvăluie secretele – altminteri bine păzite – fără rezerve: vorbeşte despre conspiraţii, contraspionaj, lovituri de stat şi revoluţii. Aşa, cu tonul molcom al celui care spune o poveste.

Europeanul tras în piept de europeni

Gheorghe Stroe a înfiinţat Partidul României Europene în 2008, pe vremea când încă mai credea în bunăvoinţa Uniunii şi în beneficiile aduse de integrare. „De la acest fundament am pornit: România va fi europeană (n.r. – România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007) şi va trebui să treacă prin furcile caudine europene“, explică, înfocat, Stroe. S-ar fi jertfit pe altarul politicii cu o condiţie: ca Europa să-i accepte viziunea. Liderii de la Bruxelles au rămas însă indiferenţi.

În prezent, susţine că membrii formaţiunii sale aproape politice au devenit „chiar antieuropeni“ şi are o explicaţie pentru schimbarea de atitudine: „UE ne-a tras în piept“.

„Ce partid va ieşi din pălărie, acolo candidăm!“

Gheorghe Stroe are reprezentarea exactă a parcursului său politic în rândul alegătorilor: recunoaşte că încrederea cetăţenilor în Uniune a ajutat partidul să crească, dar trendul descendent de acum nu îi convine. Văzând că nu poate miza pe discursul proeuropean, a decis să se axeze pe „doctrina de renaştere naţională“, promovată şi de liderii altor partide. De aici şi până la ideea constituirii unei alianţe nu a mai fost decât un singur pas.

Convins că toţi liderii celorlalte formaţiuni care n-au obţinut 5% din voturi pentru a-şi trimite reprezentanţii în Parlament au „veleităţi de comandanţi, de mari şefi“, touşi conştient că „jumătate sunt nebuni“, Stroe a acceptat să îi întâlnească pentru a discuta unificarea partidelor neparlamentare.

„M-au sunat partidele că n-au preşedinţi“

Cum a decurs întregul proces? Democratic, frumos, pornind de la bilete amestecate într-o pălărie.

„Eram vreo opt partide. Şi spun: «Domnule, sunteţi de acord, ce partid va ieşi din pălărie, candidăm toţi pe listele acelui partid?». În momentul în care am spus asta au zis că nu. Şi zic: «Atunci noi am plecat, nu are rost»“.

Dar lupta nu este pierdută, spune Stroe. Preşedinţii altor partide dispar şi trebuie să existe cineva care să le ia locul. Chiar el a fost, de câteva ori, cel chemat să îşi asume răspunderea. „M-au sunat alte partide, unii nu au preşedinţi. La Partidul Renaşterii României, Tagarici a zis că vrea să fiu eu preşedinte, să unificăm“, arată el, dar nu pare încântat de idee.

 „Mi-au zis, la un moment dat, unii colegi să ne unim cu UNPR. Cu cine, mă? Cu ăla mă şterg pe pantofi. Că mă pune preşedinte? Nu vreau. Că îmi dau bani? Nu vreau.“, se aprinde Stroe.

Gheorghe Stroe spune că stăpâneşte ştiinţa conducerii, a şi studiat-o. Susţine, totuşi, că nu aleargă după funcţii şi, dacă ar ajunge la conducerea statului, ar promova oameni tineri, preferabil între 18 şi 30 de ani. „Eu, ce îmi trebuie? Mă rog. Două lucruri trebuie să aibă: să fie cinstiţi, să ţină la ţara asta. Conducerea nu e atât de grea pe cât pare.“

Partidul din sertar

În ce priveşte partidul pe care încă îl conduce, e mai îngăduitor.

„L-am pus acolo, în sertar. Există. Ca să faci un partid ce îţi trebuie? L-ai înregistrat, eşti preşedinte. Şi ce dacă? Partidul se poate să ajungă în mâna altuia. E făcut. Mai facem altul. Schimbăm denumirea, e simplu. Te duci şi schimbi numele la notar“, mai spune liderul PRE.

Victoria din noapte a Partidului României Europene

Orişicât, Gheorghe Stroe are un program politic clar: va acţiona în interesul poporului, vrea să fie martorul „renaşterii naţionale“ despre care vorbeşte cu patos. Ambiţii personale? Susţine că sunt cât se poate de mărunte: are o casă la ţară, o grădină şi o livadă, aşadar îşi poate asigura existenţa. Totuşi, simte că are o responsabilitate morală pentru a ajuta poporul să iasă din criză. Şi asigură că va face asta, după cum a plănuit, iar membrii formaţiunii sale aşteaptă momentul oportun „pentru a birui“.

„În momentul în care sunt create condiţiile interne şi internaţionale pentru a birui, într-o noapte se poate rezolva tot. Într-o noapte. Tot.“, afirmă categoric. Nu ştie când va sosi acel moment, dar susţine că, dacă în cel mult 10 ani  nu va avea parte de un context prielnic, îl va crea el însuşi. Se descurcă el.

Stroe n-a vrut ca politica sa să rămână, aşa, la nivelul declaraţiilor belicoase. A încercat, s-a străduit, să joace în liga mare a politicienilor. N-a fost momentul. A participat, în 2008, la parlamentare, dar n-a ieşit bine. „Ce, mă, eşti cu Stroe? Tu ai impresia că o să rezişti? Trimit garda de trei ori pe săptămână şi din cinci amenzi ţi-am luat tot capitalul şi o să pui semnul nostru acolo“, ar fi fost ameninţat unul din oamenii săi. De atunci, membrii formaţiunii „lucrează acoperit“. Când Stroe va da semnalul, ei îl vor recunoaşte şi îl vor urma, însă numai atunci. Altfel, e prea riscant.

CV-ul complicat al lui Gheorghe Stroe

Când a intrat în armată, Gheorghe Stroe, zis „Geo“, a devenit discipolul unor generali „din şcoala sovietică“. „Cine se putea opune Rusiei? Numai China avea puterea asta“, explică Stroe, care a decis să înveţe limba chineză, ca suprem gest de sfidare.

„M-am dus la cursuri de chineză, de acolo mi se trage. Ăştia îmi spuneau locotonentul ONU, învăţam limbile străine: engleză, franceză, rusă, spaniolă, arabă, chineză. M-au întrebat: « când te opreşti?». «Ei, când o să pot să citesc documentele ONU în original»“ , povesteşte el, râzând.

Şi limba chineză i-a folosit, fiindcă în prezent, Stroe nu vrea nici mai mult, nici mai puţin decât un parteneriat cu China. Este noua lui strategie, dar căreia îi lipseşte un punct esenţial: nu poate şti „ce va vrea China în schimb“. În schimbul unei alianţe strategice cu România, adică, pe care el însuşi ar putea-o intermedia.

O legătură cu poporul chinez există, altfel, de ce ar fi românii atraşi de kung-fu şi de ce chinezii ar urmări filme cu Florin Piersic? „Nu întâmplător, în mitologia chineză, ei spun că sunt fiii Cerului. Şi noi suntem fiii Cerului. Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri… nu e deloc întâmplător. Mai mult, provin de aici, din Carpaţi. O să ziceţi că asta e nebunie curată! Nu e“.