Frica de opoziţie naşte boicot

Alina Gorghiu ţine un discurs cu ocazia moţiunii de cenzura initiata de PNL 12 iunie 2015 împotriva guvernului Ponta FOTO Mediafax

Una din primele griji ale lui Victor Ponta şi ale PSD-ului după pierderea alegerilor prezidenţiale a fost conservarea majorităţii parlamentare. Fără mişcări mari de trupe şi cu lupte punctuale câştigate în Parlament, majoritatea guvernamentală scăpa de una dintre sursele presiunii la care era supusă.

Asta s-a şi întâmplat, iar faptul că moţiunea de cenzură a opoziţiei a venit de abia spre finalul sesiunii parlamentare n-a făcut decât să confirme acest lucru. Însă nici pentru PNL situaţia n-a fost supărătoare. Câştigarea alegerilor prezidenţiale a adus şi o presiune pe partid în ceea ce priveşte preluarea guvernării, presiune ce s-a disipat odată cu trecerea timpului.

Primul test al majorităţii parlamentare s-a consumat pe 18 februarie, atunci când în Senat s-a votat pentru nominalizarea unui nou judecător la Curtea Constituţională. Cu o diferenţă de parlamentari extrem de mare în Camera Deputaţilor, opoziţia şi-a concentrat eforturile în Senat, acolo unde configuraţia era mult mai potrivită pentru o schimbare de majoritate. Chiar dacă votul din 18 februarie a fost câştigat de PSD&co., primele semne ale fricii de opoziţie s-au văzut încă de atunci. Gabriel Oprea şi Ilie Sârbu s-au asigurat, de la faţa locului, că senatorii lor votează cum trebuie şi nu există niciun risc de schimbare a majorităţii.

Al doilea moment a fost votul pentru moţiunea de cenzură, atunci când pârghiile de control ale votului s-au transformat din verificare în stat în bănci, pentru a evita orice vot pentru moţiunea de cenzură din partea actualei majorităţii şi pentru a le legitima mesajul, fals de altfel, că opoziţia n-a reuşit să-şi mobilizeze nici măcar semnatarii moţiunii. PSD&co. au recurs la acest lucru chiar cu riscul de a fi asemanţi cu PDL prin statul în bănci la votarea unei moţiuni de cenzură şi cu riscul, pentru Victor Ponta, de a fi confruntat cu ridicolul situaţiei în care partidul său apelează la aceeaşi strategie pentru care actualul premier arunca cu vorbe grele la adresa guvernului şi majorităţii conduse pe atunci de PDL.

Frica a escaladat, iar după încercarea blocării Strategiei Naţionale de Apărare, ăstăzi PSD trăieşte cel mai greu moment din Parlament de după pierderea alegerilor prezidenţiale.

Nu doar anunţul UNPR-ului privind susţinerea propunerii preşedintelui Iohannis i-a adus pe PSD-işti în această situaţie, ci şi contextul general care nu le e deloc favorabil: preşedinte urmărit penal şi plecat din ţară, premier interimar cu atribuţii depline din altă formaţiune politică, un conflict intern aflat în desfăşurare (vezi poziţiile lui Dragnea din ultima perioadă) şi un viitor politic care pare din ce în ce mai negru pe zi ce trece. La fel ca în ecuaţia internă, unde lipsa de opoziţie şi lipsa de alternative pentru conducerea partidului (cred că Victor Ponta ar fi fost astăzi istorie dacă Liviu Dragnea nu ar fi primit condamnarea în Dosarul Referendumului) au dus la urmarea lui Victor Ponta până-n pânzele albe, aşa şi în Parlament se joacă astăzi cartea boicutului cu toate riscurile de rigoare.

PSD alege azi între rău şi mai rău. Parlamentarii PSD&co. vor boicota votul pentru nominalizarea lui MRU la SIE mai mult pentru a nu fi de faţă la schimbarea, deocamdată punctuală, a unei majorităţi. Există însă şi speranţe că opoziţia şi aliaţii lor de astăzi nu vor reuşi să asigure cvorumul, urmând ca presa să vuiască după, din nou, pe subiectul celor câţiva care e posibil să lipsească de la PNL. Ar fi o luptă punctuală câştigată parţial, însă, aşa cum s-a văzut şi în cazurile anterioare, micile victorii n-au făcut decât să tragă de timp.

Cu toate riscurile ridicolului, PSD-ul ştie că nu trebuie să fie de faţă la înfrângerea de azi, dar, în acelaşi timp, vrea să creadă că votul de azi e doar o etapă a negocierii, una în care Gabriel Oprea îşi încordează muşchii cum n-a mai făcut niciodată cu ei, şi nu pierderea jocului.