Florin Cîţu a devenit oficial preşedinte al Senatului
0![Florin Cîţu, noul preşedinte al Senatului FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre](https://cdn.adh.reperio.news/image-1/1c235f3c-f074-4961-a65a-8c400d69d244/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Decizia Senatului prin care Florin Cîţu a fost desemnat preşedinte acestui for a Parlamentului a fost publicată, joi seara, în Monitorul Oficial.
„Senatul adoptă prezenta hotărâre:
Art.1. - Domnul senator Cîţu Florin-Vasile este ales în funcţia de preşedinte.
Art.2. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 26 noiembrie 2021”
Florin Cîţu a fost ales marţi preşedinte al Senatului, cu 82 de voturi, după ce Anca Dragu, senatoare USR, a fost revocată din funcţie.
Senatoarea USR Anca Dragu a anunţat că partidul său va ataca la Curtea Constituţională revocarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului, pe care o consideră nemotivată. CCR a informat că va dezbate la 16 decembrie sesizarea USR.
Şi Camera Deputaţilor şi-a ales marţi un nou preşedinte: Marcel Ciolacu, liderul PSD. Funcţia a devenit vacantă după ce Ludovic Orban a demisionat în 13 octombrie, după ce a pierdut alegerile pentru conducerea partidului, iar funcţia a rămas oficial vacantă în 18 octombrie, după ce plenul a votat hotărârea în acest sens.