„Am plafonat la 1.800 de euro. Din punctul nostru de vedere, este îndestulător pentru România, atât timp cât această sumă se dă şi în Germania şi este maximum din UE. Nicăieri în lume nu există posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcţie de venituri“.
 
Joi, la Sinteza zilei, doamna Olguţa a fost invitata domnului Gâdea.
 
Nu m-am aşteptat ca domnul Gâdea să descopere brusc că are coloană vertebrală şi să o întrebe pe doamna ministru de ce anul trecut avea o părere exact opusă şi nici despre cum comentează opinia colegei dânsei, doamna Plumb, care spunea că: „Nu putem ţine cont de efortul bugetar dacă vorbim de copii“.
 
Domnul Gâdea s-a gudurat gingaş pe lângă dumneaei când a adus în discuţie subiectul indemnizaţiilor şi, bineînţeles, cu acelaşi profesionalism, cu aceeaşi inteligenţă şi onestitate cu care ne-a obişnuit, şi dânsul a fost de acord cu doamna ministru şi chiar a întărit poziţia dânsei, dovedind că a citit despre subiect, dând ca exemplu Italia.
 
Plin de încredere atât în adevărul pe care ni-l livrează seară de seară Antena 3, cât şi în doamna ministru, beneficiara unei superevaluări din partea unor etaloane de cinste şi profesionalism cum ar fi domnul Dragnea şi domnul Vâlcov, am zis să-i scriu şefei de la cea mai mare organizaţie din Europa pe drepturile copilului şi să o fac de tot râsul, că, uite, România e ca Germania, numai că mult mai bine. Noroc totuşi că am deschis întâi statistica Parlamentului European pe subiect şi, căutând mai serios, am ajuns la raportul OECD din martie 2017. 
 
Luxemburg are o indemnizaţie maximă de 9.614 euro pe lună. Franţa, de 3.129, Olanda, de peste 6.000 (197 de euro pe zi), Spania are 3.597 de euro, Danemarca, undeva la peste 2.400 de euro, Cipru, peste 4.100 (1.046 de euro pe săptămână), Finlanda are peste 4.000. Ţările baltice au toate limita peste 3.000 de euro pe lună, iar Letonia pentru 16 săptămâni, Malta pentru 14 săptămâni şi Marea Britanie pentru şase săptămâni nu au limite maxime. Sunt multe ţări în aceeaşi situaţie în lume.
Declaraţia doamnei ministru seamănă mai degrabă cu un banc de la Radio Erevan. Da, este adevărat că maximumul este 1.800 de euro în Europa, dacă Europa ar fi URSS, şi la fel de adevărat e că nicăieri în lume nu există legătură cu veniturile, numai că vorbim despre lumea Olguţei, că în lumea reală sunt câteva zeci de excepţii. 
Desigur, e normal să fie stabilit un prag maxim. Şi bine ar fi fost ca acest prag să fie stabilit de la bun început - doar că PSD s-a opus.
 
Este drept că doamna Olguţa Vasilescu a demonstrat o apetenţă pentru cifre şi pentru realitate care o face perfectă pentru orice guvern condus de Dragnea (prin interpuşii săi), care se duce în Brazilia pentru cocotieri şi nu are nicio legătura cu TelDrum. În CV-ul dânsei din 2005 apar „peste 10.000 de articole publicate în diverse cotidiene“, ceea ce s-ar traduce cam aşa: 1.000 de articole pe an (patru pe fiecare zi lucrătoare) din momentul în care doamna Vasilescu a început să publice.
 
Următorul invitat al domnului Gâdea a fost domnul Tăriceanu.
 
Domnul Tăriceanu a fost magnific. În câteva minuţele a reuşit să spună că el nu stă în parlament pentru a asculta discursuri sforăitoare despre justiţie, că procurorii care refuză să vină să dea raportul în Senat se comportă ca nişte procurori comunişti aroganţi şi dispreţuitori şi că în România nu ar trebui să avem oameni cu statut special, că dispreţuieşte opiniile categorice, că procurorii acum sunt la fel ca cei care în anii ‘50 decapitau elitele şi instaurau teroare în România şi că crimele lor sunt similare cu crimele naziste, cu excepţia execuţiilor în masă şi a lagărelor de exterminare.
 
 
Sigur că domnul Gâdea a intervenit imediat şi i-a exemplificat sociopatia cu exemple de discursuri sforăitoare şi aberante despre justiţie ale dânsului şi ale altor membri ALDE, cu menţionarea procurorului comunist acuzat de nenumărate ori de aroganţă şi dispreţ – membru marcant ALDE – doamna Norica Nicolai. I-a atras atenţia domnului Tăriceanu că dânsul a invocat un statut special în scandalul cu coada la permisele auto şi că, dacă după câteva zeci de secunde de la declaraţia cu dispreţul pentru opinii categorice dânsul aseamănă cea mai oribilă perioadă a comunismului şi a nazismul cu situaţia actuală, lucru care s-ar putea să fie un motiv serios pentru a renunţa pe caz de boală la şefia Senatului.
Bineînţeles, asta s-a întâmplat într-unul din multiplele universuri paralele descrise impecabil de Codrin Ştefănescu, universuri unde până şi un microfon poate să umble, să vorbească, să mănânce, univers unde dânsul este contemporan cu Freud şi cu Jung. În acel univers, Gâdea este şi el jurnalist, iar cei care ne conduc sunt sănătoşi la cap.
P.S. Prezenţa doamnei comisar Creţu la emisiunea lui Radu Tudor ar merita şi ea o analiză similară. Dezacordurile gramaticale fabuloase, încântătorul plural „nivele“, o impecabilă limbă de lemn pentru care domnul Iliescu sunt convins că este mândru, împreună cu câteva declaraţii care demonstrează o lipsă de verticalitate încântătoare pentru un membru PSD sunt toate motive foarte bune.