Electorale, lămâi şi portocale (III) - Înainte de inventar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a discutat mult în aceste zile dacă a procedat sau nu bine preşedintele Klaus Iohannis atunci când a decis să nu-i invite la manifestările oficiale prilejuite de Ziua Naţională a României pe politicienii sau oficialii care au probleme penale.

Susţinătorii deciziei prezidenţiale au vorbit despre faptul că procedând astfel dl. Iohannis a dat un puternic semnal de zero toleranţă faţă de corupţie şi de corupţi. Că a vrut să arate faptul că aceştia nu au ori nu ar trebui să aibă în România de azi şi în România de mâine nici un viitor. Că o viaţă publică nu poate fi sănătoasă atâta vreme cât în centrul ei se află inşi cu dosare penale, persoane care au furat, au încălcat legea, care, comiţând fărădelegi în cascadă, şi-au bătut joc de România şi de români.

Cei care au contestat hotărârea preşedintelui au invocat faptul că astfel dl. Iohannis s-a substituit justiţiei care încă nu s-a pronunţat definitiv asupra vinovăţiei inşilor a căror prezenţă la festivităţi a fost socotită nepotrivită de primul om în Stat. Unii au mers chiar mai departe afirmând că preşedintele ar fi încălcat grav Constituţia. Că s-a implicat în campania electorală, arătându-şi, pe faţă, încă o dată susţinerea pentru PNL. Că nu a fost defel corect ca preşedintelui să îi stea alături d-na Alina Gorghiu, preşedinta PNL, în schimb să fie gonit de-a dreptul dl. Călin Popescu-Tăriceanu care, până la o altă decizie a Parlamentului, fundamentată pe un verdict clar al justiţiei, rămâne pe mai departe al doilea om în Stat.

Mijloacele de propagandă, deloc puţine, deţinute de PSD şi satelitul său naţionalist PRU, dar şi de ALDE au folosit decizia preşedintelui pentru a-şi înteţi atacurile asupra Administraţiei Prezidenţiale, asupra Guvernului condus de dl Dacian Cioloş, inventând noi şi noi nenorociri care se vor abate peste biata Românie în cazul în care alegerile, Doamne fereşte!, vor fi câştigate de PNL şi USR, iar prim-ministru va rămâne cel pe care, fără nici un fel de dovadă concludentă, îl numesc omul lui Soros, insul în totalitate vândut multinaţionalelor şi care nu execută decât ordinele venite de la Bruxelles.

Dl. Tăriceanu aproape că a răguşit tot vorbind aiurea pe la România tv, loc în care nu au ratat ocazia de a veni spre a denunţa nedreptatea ce li s-a făcut, li se face ori li se va face prea-cinstiţii Gabriela Vrânceanu- Firea şi Liviu Dragnea.

Nu ştiu dacă din punct de vedere strict practic preşedintele totuşi nu a greşit. Dând apă la moară maşinăriei de imagini, de vorbe, de caraghioslâcuri şi de minciuni pesedisto-aldiste. Chiar mai mult. Punând, indirect, cu mâna lui câteva procente în plus în tolba de voturi a celor doi contracandidaţi serioşi ai Dreptei. Sondajul Avangarde dat publicităţii vineri nu este defel încurajator pentru liberali care nu par a avea mai mult de 27% din voturi şi care cu voturile USR cu tot nu pot aspira să preia puterea decât în cazul în care ALDE  va avea neplăcuta surpriză de a nu intra în Parlament.

Numai că, aşa după cum spun americanii, nimic nu e gata până nu e gata. Aşa că inventarul real îl vom cunoaşte peste o săptămână, odată cu închiderea secţiilor de votare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite