Dragnea şi Tăriceanu se leapădă de UNPR. Ce calcule electorale şi-au făcut pentru Bucureşti după demisia lui Oprea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea nu mai dorea să se asocieze cu Gabriel Oprea FOTO jurnalistii.ro
Liviu Dragnea nu mai dorea să se asocieze cu Gabriel Oprea FOTO jurnalistii.ro

Urmărit penal în două dosare şi ajuns nefrecventabil pe scena politică, Gabriel Oprea a demisionat din funcţia de preşedinte al UNPR. În consecinţă, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu s-au înţeles să se dezică de progresişti, deci sfârşitul personal al lui Oprea va însemna şi sfârşitul colectiv al UNPR, care va intra de unul singur în alegeri şi nu într-o alianţă electorală cu PSD şi ALDE.

Fostul vicepremier şi ministru de Interne, Gabriel Oprea, a anunţat, printr-o scrisoare transmisă către colegii săi de partid, că a decis să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al UNPR, motivând că problemele sale cu legea afectează imaginea partidului. „Consider că am obligaţia umană şi colegială de a nu permite ca discuţiile ce vizează persoana mea să afecteze imaginea partidului. Mi-am făcut datoria faţă de UNPR, faţă de echipă şi îmi fac în continuare datoria, inclusiv prin înaintarea demisiei din funcţia de preşedinte. Rămân un simplu membru de partid, un coleg pe care vă puteţi baza şi un om care îşi respectă cuvântul dat“, a motivat Gabriel Oprea. Gestul lui Oprea de a-şi da demisia din ultima funcţie politică, care i-a conferit de-a lungul timpului o imensă putere de a negociere şi şantaj, înseamnă sfârşitul carierei politice a generalului.

Fostul ministru Eugen Nicolicea, mâna dreaptă a lui Oprea în partid, a povestit motivele pentru care Oprea a făcut un pas în spate. „Partidul nostru este un partid de lider. Imaginea partidului este legată de lider. Rezultatele unor acţiuni şi scăderea în imagine a partidului poţi să o constaţi după o perioadă“, a spus Eugen Nicolicea.

Dragnea şi Tăriceanu i-au dat deja cu piciorul

Problemele penale cu care se confruntă l-au adus pe Oprea într-o situaţie precară din punct de vedere politic. De curând, PSD şi UNPR au semnat un protocol de colaborare, în care liderii UNPR n-au primet nicio garanţie de la PSD că vor fi luaţi pe liste la alegerile parlamentare, variantă prin care formaţiunea lui Oprea ar rămâne în Parlament şi după 2017. PSD nu-şi ia angajamentul nici că va forma alianţă electorală cu UNPR. Dimpotrivă. Potrivit unor surse social-democrate, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au ajuns rapid la o înţelegere să nu mai coopteze UNPR în alianţa electorală care se va forma pentru Bucureşti. „În niciun caz nu vom face alianţă cu UNPR la Bucureşti“, au declarat surse de la vârful PSD pentru „Adevărul“.

Cel care nu vrea nici în ruptul capului să se asocieze cu UNPR  la alegerile locale este Călin Popescu Tăriceanu, care l-a pus pe Dragnea în situaţia de a opta între UNPR şi ALDE. Potrivit sondajelor, formaţiunea lui Tăriceanu ar încurca mult mai mult PSD decât UNPR la alegerile locale pentru Bucureşti, aşa că Dragnea a ales să facă echipă cu Tăriceanu.PSD şi ALDE sunt pe punctul de a finaliza negocierile pentru o alianţă electorală la Bucureşti, care va fi încheiată în zilele următoare. Potrivit surselor citate, Dragnea şi Tăriceanu au bătut palma ca ALDE să propună candidaţi la două dintre Sectoarele Bucureştiului, însă nu au decis care vor fi acestea.

Neculai Onţanu, preşedintele interimar al UNPR, este singurul primar pe care progresiştii îl au în Bucureşti şi care are mari şanse de a rămâne în funcţie. Cu toate astea, PSD preferă să piardă un sector, decât să rămână în cârdăşie cu UNPR. „Nu vom merge cu ei, deşi Onţanu va candida şi are şanse să câştige. O să vedem în urma negocierilor dacă Sectorul 2 va veni cu un candidat PSD sau ALDE“, potrivit surselor citate.

Onţanu, preşedinte interimar al UNPR

La propunerea lui Gabriel Oprea, primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, este cel care va asigura interimatul funcţiei de preşedinte al UNPR. „Neculai Onţanu este unul din oamenii de bază ai UNPR şi un foarte bun cunoscător al organizaţiilor din ţară. Pentru viitorul preşedinte al partidului, opţiunea mea este  Valeriu Steriu, un om al cărui profesionalism este recunoscut de toate partidele şi un lider cu potenţial deosebit“, a mai spus Oprea. În acest moment, Valeriu Steriu este şeful de campanie al UNPR la alegerile locale.

Cu toate că decizia este practic luată, preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că va discuta cu Neculai Onţanu despre colaborarea dintre PSD şi UNPR. „Bănuiesc că şi domnul Tăriceanu va avea o discuţie cu domnul Onţanu. Este posibilă o discuţie şi în trei. Până la urmă sunt trei partide parlamentare. Nu ştiu în ce fel va schimba situaţia, dar o să vedem în zilele următoare", a spus Dragnea.

Oprea, două dosare la DNA

DNA a început urmărirea penală pe numele lui Gabriel Oprea, acuzat că ar fi folosit coloană oficială în mod ilegal. O astfel de coloană a dus şi la moartea poliţistului Bogdan Gigină. Într-un alt dosar, Gabriel Oprea este urmărit penal pentru că a aprobat achiziţia unui autoturism de lux Audi A8, pe care l-a folosit numai el.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite