Dragnea: Îmi cer iertare miilor de români care stau în puşcărie pe un articol neconstituţional
0Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri seară, că îşi cere scuze „miilor de români care stau în puşcărie“ din cauza unui articol neconstituţional, referindu-se la articolul despre abuzul în serviciu din Codul Penal.
„Îmi cer iertare acum în faţa dvs şi în faţa celor care ne privesc, miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi în tribunale pe baza aceluiaşi articol sovietic şi alţii sunt târâţi pe la DNA şi mai sunt şi alte mii sau zeci de mii care nici măcar nu ştiu că au dosar. Îmi cer iertare pentru că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului Penal. Probabil că n-o să mă ierte. Maniera pe care noi am avut-o, pe care eu am avut-o de a avea o abordare procedural corectă în Parlament s-a dovedit că a fost una greşită, pentru că în Parlament nu se poate vorbi de adoptarea în procedură normală, dezbateri, adoptare şi promulgare“, a declarat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a punctat şi de ce rămâne la conducerea PSD. „Decizia mea este foarte fermă. Rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capăt, şi le voi duce. Rămân şi în conducerea majorităţii parlamentare împreună cu domnul preşedinte Călin Popescu Tăriceanu. Nu va trece moţiunea de cenzură, în schimb şi eu, şi colegii mei am decis astăzi să fim mult mai fermi şi mult mai radicali cu tot ceea ce trebuie să facem. Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonţi, nici Kovesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea, nici alţii. Obiectivele la care m-am angajat şi pentru care mi-am asumat responsabilitatea rămân aceleaşi şi împreună cu colegii mei le vom duce la capăt”, a avertizat Liviu Dragnea.