Şi asta pentru că cea care se autointitulează ziarist în cadrul trustului Intact, deţinut de familia Voiculesu, a apelat la una dintre cele mai josnice, oribile, subumane metode de intimidare, de răzbunare, de ameninţare a unui om. Prin copilul acestuia.

O fană a linşajului practicat, seară de seară, de Antena 3 cu judecători, procurori, români obişnuiţi care îndrăznesc să nu fie de acord cu manipulările şi hoţiile lui Voiculescu Dan şi ale armatei lui de propagandişti, Oana Stancu scrie în ziarului „famigliei“, într-un mod mincinos şi pervers, un mesaj către fiica jurnalistului Dan Tăpălagă. Angajata familiei deţinutului Voiculescu Dan are şi o explicaţie pentru gestul ei, spunându-i în scris copilei cât a greşit tatăl ei, ca ziarist la Hotnews, atunci când a criticat mitingul regizat de Antene, dar şi pe unii participanţi la el.

Nu am să reproduc aici nimic din scrisoarea Oanei Stancu, din trei motive. Primul: e cel mai mizerabil şi josnic text pe care l-am citit vreodată. Doi: dacă chiar aveţi chef să citiţi o porcărie, nu un articol jurnalistic, un atac infect la adresa unui om şi a copilului său, puteţi să găsiţi materialul cu pricina în altă parte pe internet. Trei: din dragoste pentru copilul meu, Matei, care are 10 ani, exact cât înţeleg că are şi fiica ziaristului Dan Tăpălagă.

Am să mă adresez, însă, ca mamă, apoi, ca jurnalist, Oanei Stancu, despre care aflu că are, la rândul ei, copii. Şi am să o întreb cât de nemernic poţi fi, ca părinte, să te răfuieşti cu un om, lovind în ce are mai drag în lumea asta? Cât de nenorocit poţi fi, tot ca părinte, să foloseşti un prunc de 10 ani, care are toată viaţa înainte, care îşi priveşte, ca orice prunc, părinţii ca pe nişte zei, pentru a acoperi o manipulare îngrozitoare numită mitingul Antenelor? Cum poţi, ca mamă, să umileşti un copil, să-i calci în picioare sufletul, visele, să-i pui în pericol liniştea? Cum poţi, ca mamă, să amesteci viaţa unui copil în spectacolul mizerabil făcut doar pentru bani de un fost turnător la Securitate?

Mi-e imposibil să înţeleg cum te poţi numi părinte, cum poţi pretinde că eşti mamă, dacă uiţi să fii om? Cum e să ştii, ca mamă, că ai călcat în picioare un suflet atât de frumos ca cel al copiilor tăi? Cum e să fii atât de slugarnică, de vândută, de lipsită de orice urmă de demnitate încât, pentru un amărât de salariu (oricât de mare ar fi un salariu, tot amărât e), pentru nişte interese meschine, uiţi, tot ca mamă, că niciodată nemerniciile, slăbiciunile, urile şi răfuielile adulţilor nu trebuie să ajungă în minţile şi în inimile celor mici? Cât de perversă poţi fi, ca mamă, să-i spui unui copil neadevăruri despre părinţii lui? Aşa cum ai făcut tu, acum, cu fiica lui Dan Tăpălagă, căreia i-ai înşirat minciună după minciună despre tatăl ei. Mi-e imposibil să înţeleg cum e să cunoşti sentimenul acela unic pe care îl are un părinte atunci când îşi priveşte copilul, când îl ţine în braţe, când face pentru puiul de om tot ce-i posibil pe lume pentru a-l şti bine şi, totuşi, să fii în stare să otrăveşti cu răutate sufletul unui prunc?

Aş vrea să-ţi scriu, Oana Stancu, nu doar ca de la mamă la mamă. Dar şi ca de la jurnalist la jurnalist. Dar şi asta mi-ar fi imposibil, pentru că tu nu eşti. Şi nici nu o să fii vreodată. Tu ai învăţat că presă înseamnă să îţi aperi un stăpân, chiar dacă e un hoţ. Tu ai învăţat că banii, chiar şi furaţi, sunt mai presus de orice, chiar şi de vieţi. Tu ai învăţat că, pentru interesele meschine ale unui şarlatan dovedit, ale unui puşcăriaş, poţi minţi, manipula şi jigni un întreg popor. Tu ai învăţat că perversitatea, minciuna, atacurile mafiote făcute pe ecrane sau în ziare la adresa vieţilor personale ale unor oameni sunt regulile jurnalismului. Tu ai învăţat că nu contează nimic, doar propriul interes. 

Aş vrea să-ţi spun, Oana Stancu, ce multe ai pierdut ca ziarist, aşa cum spui că eşti, deşi minţi şi cu asta. Aş vrea să-ţi spun cum e să fii liber, cum e să nu fii sluga nimănui, cum e să spui ce crezi, să scrii exact ceea ce simţi. Aş vrea să-ţi spun cât de frumoasă este meseria asta, atunci când o faci cu credinţă, cu spiritul dreptăţii, cu sentimentul pur că faci bine. Aş vrea să-ţi spun ce minunată e meseria asta când o faci pentru alţii, pentru cititorii tăi, pentru telespectatorii tăi, pentru ţara ta. Niciodată pentru tine. Niciodată la comanda unor mafioţi. Niciodată pentru un leu în plus. Aş vrea să îţi spun multe, Oana Stancu, dar cred c-ar fi degeaba. Din câte am văzut, şi am văzut destule, tu nu poţi înţelege un jurnalist adevărat. Altfel, ai fi avut demnitatea, inteligenţa să îi adresezi o scrisoare direct lui Dan Tăpălagă, nu fetiţei lui. Dar mă tem că ar fi trebuit să îţi trădezi stăpânul aflat în puşcărie şi să îi recunoşti acestui ziarist că a avut dreptate în tot ce a spus şi a scris.

P.S. Pentru că nu cred sub nicio formă că jurnalismul are vreo legătură cu atacurile la persoană, cu a mânji în vreun fel relaţiile extraordinar de sensibile dintre părinţi şi copiii lor, indiferent de vârstă, indiferent de cine sunt părinţii şi copiii, precizez că titlul acestui articol este cel pe care am siguranţa că Oana Stancu l-ar fi pus unui articol adresat Cameliei Voiculescu referitor la tatăl ei. Asta dacă, printr-o întâmplare, ziarista de la Intact ar fi lucrat în alt loc, în care practicile de acest tip sunt acceptate, dar în care personajul care trebuia linşat ar fi fost Dan Voiculescu.