Dl. Teodor Meleşcanu şi PSD sau Cine se aseamănă se adună

Anul 2020 a început prost pentru dl. Teodor Meleşcanu. Numai în cursul acestei săptămâni respectivul ins a primit două veşti proaste.

Prima a ieşit în piaţa publică marţea trecută şi constă în anunţul făcut de IICMER, anunţ în conformitate cu care respectiva instituţie a demarat procedura de investigare a comportamentului fostului diplomat  în cursul lunii decembrie a anului 1989. Atunci când, aflat în serviciu diplomatic la Viena, a minţit ambasadorii Statelor occidentale, dar şi opinia publică internaţională, afirmând împotriva evidenţelor cu seninătate că în România nu se întâmplă nimic ieşit din comun. Carevasăzică pentru fostul slujbaş al diplomaţiei comunisto-ceauşiste manifestările de stradă, reprimarea violentă a acestora de către Armată şi Securitate, răniţii, morţii din zilele Revoluţiei  erau inexistente. Nu însemnau nimic. Că astăzi dl. Meleşcanu îşi rescrie biografia nu are nici o valoare. Credibilitatea respectivului este egală cu zero.

Grav nu mi se pare neapărat faptul că domnul, de fapt tovarăşul Meleşcanu, a scos pe gură minciuni în calitate de propagandist diplomatic al naţionalismului-comunist de tip ceauşist în care şi-a petrecut cam jumătate din viaţă şi din carieră, Ci că, odată întors din misiune diplomatică în străinătate, tovarăşul Meleşcanu, devenit peste noapte domn cu zâmbete şi maniere occidentale extrem de bine mimate, a fost primit la Bucureşti cu braţele deschise de noul regim Iliescu- Roman şi că drept recompensă pentru minciunile sale şi, probabil, şi pentru altele asemenea, dar şi pentru presupusele lui servicii securistico-diplomatice a fost plasat în postul secretar de stat tot la Externe. Pentru ca, mai apoi, din 1992 şi până în 1996 tot dl. Meleşcanu să îndeplinească chiar funcţia de ministru de Externe. De ce altă dovadă mai bună am mai avea nevoie  pentru a realiza minciuna în care s-a scăldat România între 1990 şi 1996 decât realitatea halucinantă a  numirii şi a menţinerii într-o funcţie de prim-plan a unui individ aparţinând clar nomenclaturii comuniste? Ce altă dovadă mai concretă a răului făcut ţării de absenţa unei legi a lustraţiei, a ignorării, minimalizării, chiar  a batjocoririi Proclamaţiei de la Timişoara, cu al său celebru punct 8 decât miraculoasa carieră a d-lui Teodor Meleşcanu? Care imediat după schimbarea de putere din noiembrie 1996 a avut neobrăzarea să afirme că i s-ar fi făcut o mare nedreptate neoferindu-i-se măcar un post de secretar de Stat.

Nu-i vorbă, datorită aviatorismului său politic graţie căruia a trecut prin nenumărate partide, dl, Meleşcanu a recuperat mai apoi cam tot ceea ce se putea recupera la capitolul demnităţi şi funcţii. Fiind ba ministru al Apărării, ba al Justiţiei, ba iarăşi de Externe şi chiar - culmea neseriozităţii politice româneşti! - director SIE.

Indiferent la ce concluzii va ajunge investigaţia IICCMER, d-lui Teodor Meleşcanu nu i se va putea întâmpla nimic. Va primi cel mult o sancţiune morală. Dar ce legătură are aproape octogenarul domn Meleşcanu cu morala?  Absolut nici una.

O dovedeşte felul în care acelaşi domn Teodor Meleşcanu a primit decizia de ieri a CCR care a calificat drept neconstituţională alegerea lui toamna trecută în funcţia de preşedinte al Senatului. În loc să aibă minima decenţă, onoarea, măcar un rest de demnitate, fostul slujbaş al lui Ceauşescu a anunţat că nu îşi va prezenta, aşa cum ar fi fost firesc, demisia. Dl. Meleşcanu, om cu obrazul gros şi cu moralitate zero, aşteaptă motivarea deciziei Curţii Constituţionale. Şi este susţinut moral spre a-şi desăvârşi ticăloşia de PSD. Care s-a exprimat în acest sens ieri prin vocea d-lui Robert Cazanciuc. 

Locul d-lui Meleşcanu este la lada de gunoi a istoriei. În les Enfers de la Mémoire. Acolo unde este, de altfel, şi locul PSD. Fie şi numai în numele principiului „Cine se aseamănă se adună” .

Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro