Unii l-au felicitat pe dl. Cioloş,s-au entuziasmat de-a dreptul, alţii i-au reproşat luarea cu ceea ce ei consideră a fi o mult prea mare întârziere a unei decizii- cheie, altminteri mult aşteptată de românii lucizi şi educaţi care nu au căzut defel în capcana propagandei murdare,deşănţate a coaliţiei PSD-ALDE şi a trâmbiţelor ei din presă ce au numit Executivul de tehnocraţi „guvernul zero“.

Au fost însă şi voci care i-au reamintit, nu tocmai tandru, d-lui Cioloş ezitările în privinţa doctrinei şi a situării pe eşichierul politicii româneşti ale viitorului partid. S-au manifestat în spaţiul public, mediatic, şi analişti politici care au avertizat că nu ar fi chiar foarte bine că, din cât se pare, fostul premier tehnocrat al României şi l-ar fi luat drept model pe preşedintele Republicii Franceze, dl. Emmanuel Macron.

În presă ca şi pe reţelele sociale am înregistrat şi articole, şi postări care îi certau pe toţi cei care au îndrăznit să formuleze întrebări, dubii, obiecţii la adresa deciziei şi a impreciziilor din comunicarea domnului Dacian Cioloş şi a prietenilor săi politici. Mai-mai că nu ni s-a reamintit că nemulţumiţilor li se ia darul.

În ceea ce mă priveşte, cred că, cel puţin deocamdată, trebuie să privim totul cu prudenţă. Fără entuziasme gratuite. Indiscutabil. Guvernarea domnului Cioloş a fost una infinit mai reuşită, mai cu rezultate palpabile decât aceea a d-lui Victor Ponta, ca să nu mai vorbim despre cele trei fantomatice echipe de strânsură care s-au perindat în dauna României pe la Palatul Victoria, după câştigarea alegerilor de PSD şi după formarea coaliţiei PSD-ALDE. Nu trebuie uitate însă nici ezitările, nici numirile neinspirate, nici greşelile din vremea domnului Cioloş. Complet greşit ar fi să vedem în dl. Cioloş Salvatorul ori să socotim momentul lansării la apă a noului partid politic drept a doua venire a lui Mesia.

Ar trebui să ne reamintim cât ne-am înflăcărat, câte speranţe ne-am pus atunci când dl. Nicuşor Dan a anunţat, după spectaculoasele succese electorale ale USB din iunie 2016, înfiinţarea Uniunii Salvaţi România şi câte decepţii au urmat după aceea. Nu ar fi deloc nepotrivit să ne gândim şi la ce consecinţe concrete ar putea avea fărâmiţarea ofertei electorale a Opoziţiei. Pentru că, nu-i aşa?, cine s-a fript cu ciorbă ajunge să sufle şi în iaurt. Numai că şi suflatul acesta se impune  a fi unul cu măsură.