Discuţie despre parteneriatul strategic româno-american între ambasadorul George Cristian Maior şi secretarul de Stat Rex Tillerson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul român la Washington, George Cristian Maior, a discutat cu şeful diplomaţiei americane Rex Tillerson în cadrul unei recepţii oferite marţi de Departamentul de Stat cu ocazia Zilei Naţionale a Statelor Unite, potrivit unui comunicat al misiunii diplomatice a României peste Atlantic.

Potrivit ambasadei României la Washington, cei doi oficiali au purtat „o scurtă discuţie“ despre „elementele principale ale Parteneriatului Strategic“ ce leagă ţările pe care le reprezintă.

„În cursul dialogului, ambasadorul României a transmis felicitări pentru aniversarea a celor 241 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite ale Americii. De asemenea, au fost reiterate elementele principale ale Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii“, se arată în comunicat.

„Secretarul de stat Rex Tillerson a subliniat consistenţa deosebită a dialogului româno-american derulat cu ocazia vizitei la Casa Albă a preşedintelui României, Klaus Iohannis, expresie a Parteneriatului Strategic puternic dintre cele două ţări“, subliniază misiunea diplomatică românească la Washington.

Klaus Iohannis a efectuat la începutul lunii iunie o vizită oficială la Washington în contextul aniversării a 20 de ani de la încheierea parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite.

Necesitatea consolidării acestui parteneriat a fost menţionată marţi şi de ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite