Din cartea lui Miron Mitrea. Strategia din spatele victoriei lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei. Băsescu, primar al Capitalei cu ajutorul PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cartea „Campanii electorale 1996-2014“, scrisă în închisoare, fostul lider PSD Miron Mitrea arată că Sorin Oprescu pleca un procent mult mai mic din postura de candidat al PSD pentru Primăria Capitalei decât din cea de independent. În acest context, Mitrea a declanşat o diversiune care a condus la victoria lui Oprescu, după ce propriul partid a săpat la înfrângerea sa şi câştigarea Primăriei de către Traian Băsescu în 2000.

Cu toate că avea o relaţie rece cu preşedintele PSD de atunci, Mitrea a acceptat oferta lui Mircea Geoană de a fi şeful de campanie al PSD la alegerile locale din 2008. „Primisem de la echipa lui Geoană, de la Mircea personal, un cadou nesperat. Insistenţa fără limite a lui Marian Vanghelie privind candidatura lui la poziţia de primar general şi incapacitatea lui Geoană de a i se opune“, descrie Miron Mitrea contextul alegerilor locale din 2008.

Marian Vanghelie i s-a părut lui Mitrea un candidat fără şanse prea mari pentru Primăria Capitalei. „Ce văzusem de fapt în sondajul de opinie? Pusesem două întrebări consecutive despre Sorin Oprescu. Inspiraţie. În prima întrebam câţi dintre respondeţi ar vota pe PSD-istul Sorin Oprescu în funcţia de primar general. Răspuns, 22%. În a doua întrebam câţi l-ar vota pe independentul Sorin Oprescu. Răspuns, 41%. M-am întâlnit cu Sorin în biroul meu de la Camera Deputaţilor. A fost o discuţie scurtă. O am în minte foarte clar. Era hotărât să candideze. Voia să o facă în numele PSD-ului. Era susţinut de Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Avea împotrivă organizaţia PSD Bucureşti condusă de Vanghelie. I-am arătat sondajul. M-a întrebat cum de era posibilă o asemenea diferenţă. I-am spus că Bucureştenii se cam săturaseră de partide. Nu s-a hotărât pe loc. Dar în scurt timp a luat decizia. A fost decizia lui“, mai povesteşte Mitrea.

„Scenariul merge de minune“

Fostul lider al PSD a mai spus că liderii din teritoriu s-au opus vehement unei candidaturi ai lui Marian Vanghelie, ceea ce l-a ajutat în planul său de a-l scoate câştigător pe Sorin Oprescu. „Luase foc teritoriul la PSD. Toţi erau disperaţi de o eventuală candidatură a lui Vanghelie la Bucureşti. În paralel, media era plină de indignarea tuturor privind atacul lui Vanghelie la Oprescu. Liderii teritoriali erau indignaţi: „Dacă Vanghelie candidează, pierdem.” Asta auzeam de la toţi. Scenariul mergea de minune. Trebuia să îmi controlez prea încântaţii colaboratori apropiaţi. În faţa presei am spus ceea ce pregătisem. Da, organizaţia Bucureşti l-a propus pe Marian Vanghelie. Şi da, Mircea Geoană a acceptat. DAR, conform statutului, candidatura lui Marian Vanghelie trebuia acceptată de Comitetul Executiv prin vot. Comitetul Executiv era format în marea lui majoritate, din liderii teritoriali. Aşa că, am tras concluzia logică.Vanghelie nu va fi votat“, mai spune fostul secretar general al PSD.

Tot Mitrea a fost cel care l-a propus în partid pe Cristian Diaconescu drept candidat al PSD pentru Primăria Capitalei. „L-am sugerat ca şi candidat posibil pe CristianDiaconescu. Nu vorbisem cu el. Dar, era candidatul ideal. Imagine bună, nu era prins în jocurile de culise. Şi avea şi o mică şansă. Mică de tot. A refuzat, dar Vanghelie a ieşit cu el din sală şi în mai puţin de 10 minute, s-au întors cu zâmbetul pe buze. Cristi acceptase. Aveam candidat. Bucurie mare în toată ţara şi în toată media. Băiatul rău, Vanghelie pierduse. Băieţii buni, Oprescu şi Diaconescu ieşiseră învingători. Intram excelent în campanie. Teritoriul motivat perfect. Electoratul încântat de refuzarea lui Vanghelie. Cristi Diaconescu cu şanse mici, din partea PSD. Sorin Oprescu, independent, cu şanse mari. Ştiam că va fi uşor de jucat între Cristi PSD-istul şi Sorin independentul“, a mai spus Mitrea.

Oprescu, sabotat din interior

Fostul lider al PSD a povestit şi din culisele alegerilor locale din 2000, când Sorin Oprescu, candidatul PSD, a pierudut în faţa lui Traian Băsescu, care a ieşit învingător ajutat de PSD. „Deşi în primul tur, Sorin Oprescu obţinuse 41,16%, în turul II, Traian Băsescu a învins cu 50,69%. Am analizat în amănunt turul doi din 2000. Au fost un număr important de secţii de vot cu rezultate neaşteptat de slabe. Mult sub media celorlalte secţii de vot. Ciudat mi s-a părut că aceste secţii erau concentrate în trei sectoare. În celelalte, lucrurile păreau normale. Am verificat şi am descoperit că în acele sectoare se făcuseră modificări numeroase a reprezentanţilor în secţiile de vot. Au fost schimbaţi reprezentanţi în secţiile de vot cu intenţia evidentă de a-l sabota pe Sorin. Victoria lui Sorin, dorită de toată ţara, nu a fost sprijinită, ca să fiu elegant, de toţi liderii de la PDSR Bucureşti. Şi aşa a început cariera la nivel înalt a lui Traian Băsescu“, a mai relatat Mitrea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite