Deputat USR: PNL-PSD bagă mâna în buzunarul tinerilor pentru a plăti alocaţiile. Aceşti bani împrumutaţi vor trebui să fie daţi înapoi
0Deputatul USR Iulian Bulai susţine că PNL s-a opus ca banii pentru dublarea alocaţiior pentru copii să fie luaţi din programul PNDL, prin care sunt finanţaţi primarii. „PNL a votat ca alocaţiile să crească pe bani împrumutaţi, nu din economia reală, şi din bani pe care PSD-PNL îi risipeşte în ţară fidelizând aparatul de partid“, a scris Iulian Bulai pe Facebook.
„Ieri alocaţiile pentru copii au trecut şi cu votul USR. Astăzi, USR a propus să luăm bani pentru alocaţii din PNDL (pixul lui Dragnea). Surpriza: doar 35 de voturi pentru. PNL a votat ca alocaţiile să crească pe bani împrumutaţi, nu din economia reală, şi din bani pe care PSD-PNL îi risipeşte în ţară fidelizând aparatul de partid.
PNL-PSD bagă mâna în buzunarul tinerilor pentru a plăti alocaţiile. Aceşti bani împrumutaţi vor trebui să fie daţi înapoi. Dacă de la PSD mă aşteptam la această iresponsabilitate, nu înţeleg cum PNL crede că putem susţine alocaţii pe împrumut.
Populismul PNL de astăzi este egal cu iresponsabilitate PSD.
PSD nu vrea să taie din pensiile speciale. PNL nu vrea să taie bani de la mafia de partid care primeşte contracte publice pentru investiţii. USL preferă să se împrumute. Copiii care primesc bani acum vor plăti în rate aceste alocaţii atunci când ei vor ajunge la maturitate“, a scris Iulian Bulai pe Facebook.
Dispută politică pe alocaţii
Deputatul PNL Robert Sighiartău a susţinut un amendament prin care a propus majorarea de la 84 de lei la 150 de lei a alocaţiilor pentru copiii de peste doi ani. Copiii sub această vârstă ar primi 300 de lei în loc de 200. Deşi PSD şi ALDE au majoritate în plenul reunit al celor două Camere, amendamentul PNL a fost adoptat. Cum a fost posibil? Mai mulţi aleşi PSD erau pe hol, la cafea, în momentul votului. În plus, au fost şi câţiva parlamentari ai Puterii care au votat alături e Opoziţie, de teamă să nu fie criticaţi că se opun unei măsuri cu impact social.
PSD susţine că amendamentul prin care PNL a dublat alocaţiile pentru copii este inaplicabil, prin urmare Guvernul va da ordonanţă de urgenţă „ca să îndrepte lucrurile făcute prost de Opoziţie“. Mai exact, Liviu Drganea le-a reproşat liberalilor că au indicat o sursă eronată e finanţare pentru majorarea alocaţiilor.
Liberalul Robert Sighiartău a pus tunurile pe Dragnea: ”Pentru pensii speciale aveţi bani, pentru clientela PSD aveţi bani, pentru cele 27 de ministere şi peste 150 de secretari de stat aveţi bani. Pentru amante şi nepotism distrugeţi ţara! Distrugeţi ţara, domnule Dragnea!”.