Deputat PNL, despre clopotul de 25 de tone: La o mare catedrala nu se poate folosi un clopoţel de mergi cu el la pluguşor. Clopotele au salvat vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Gheorghe Foto: Facebook
Daniel Gheorghe Foto: Facebook

Deputatul PNL Daniel Gheorghe i-a criticat, pe Facebook, pe cei care au luat în derâdere clopotul de 25 de tone care va fi instalat la Catedrala Mântuirii Neamului. Daniel Gheorghe aminteşte că la Marea Unire din 1918 au bătut clopotele, nu s-au dat mesaje pe wattsapp. „Clopotul este un simbol spiritual al luminii şi universalitatii care în momente dificile poate deveni, nu doar folositor, ci şi salvator!“, crede liberalul.

„Vad ca e iarăşi un val de indignare artificiala cu privire la dimensiunea clopotului de la Catedrala Mântuirii Neamului. Probabil ca utilitaristii care au impresia ca pt o mare catedrala se poate folosi un clopoţel de mergi cu el la pluguşor omit câteva aspecte : clopotele au fost cele care au bătut la fiecare invazie turco-islamista, tot clopotele au anunţat dezastre precum cutremure, incendii, inundaţii şi, nu foarte demult, bombardamente pe timp de război. Aşadar, domnilor, nu uitaţi, clopotele au salvat şi pot salva vieţi! Şi la Marea Unire şi alte momente istorice de mare însemnătate tot clopotele au bătut, nu s-au dat mesaje pe grupuri de wattsapp ori s-a strigat din gură în gură să audă toată ţara“, a scris Daniel Gheorghe pe Facebook. 

„Discursul secularist, perfid în esenţă asemeni tartorului nevăzut din spate, nu doar că neagă evidenţa şi nu respectă dreptul la libertate religioasă dar vine şi cu argumente puerile de genul "ce vor zice turiştii cazaţi la hotelurile din jur" etc. Turişti străini vor zice spre exemplu că e foarte bine; înainte de a vizita Casa Poporului se vor minuna, unii închina, după confesiunea fiecăruia, la Catedrala Mântuirii Neamului. Lor o sa le placă! Deranj fonic înseamnă curse ilegale de maşini, spectacole de manele şi behaituri comerciale ori dat cu târnăcopul la prima oră. Clopotul este un simbol spiritual al luminii şi universalitatii care în momente dificile poate deveni, nu doar folositor, ci şi salvator! Sunt deputat al Partidului Naţional Liberal şi cred cu tărie că, la 140 de la obţinerea oficială a Independentei de Stat a României şi la 100 de ani de la Marea Unire, Catedrala Mântuirii Neamului nu este doar o prioritate naţională ci şi dovada evoluţiei şi a împăcării neamului românesc atât cu sine însuşi cât şi cu ceilalţi şi mai ales cu realitatea duala spirit - materie, sacru - profan în care se mişcă şi rezistă de milenii!“, a concluzionat deputatul PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite