Deprimanta cădere a baronilor locali

Este într-un fel deprimant să vezi că marii baroni ai României nu pică pentru că i-au trimis românii acasă prin vot, ci după lupte grele cu procurorii şi prin sălile de tribunal. Rezistenţa baronilor locali atâţia ani arată că maturizarea cetăţeanului român la vot nu s-a produs încă în ciuda unor alegeri – cele din noiembrie – în care a părut să găsească echilibrul.

Mazăre, Vanghelie, Nichita, Nicuşor C., Mischie, Cosma şi ceilalţi baroni locali n-au picat pe vot, ci mai degrabă pe interceptări. Asta aşteptăm de fapt? Să facă DNA-ul, DIICOT-ul şi procurorii din Parchetul General curăţenie în feudele acaparate de „jmecherii“ tranziţiei? Acesta este doar un mod de a scăpa de ei, de profitorii judeţelor patriei, dar este trist că doar această modalitate este cea prin care politicienii locali îşi pierd puterea. O ţară sănătoasă nu este cea în care aleşii sunt „curăţaţi“ de pe scena publică doar după întâlnirea cu justiţia. Ţara realmente sănătoasă este aceea în care cetăţenii simt când un politician capătă atâta putere încât de la un punct începe să-şi bată joc de cetăţenii care l-au votat, să acumuleze avere fără acte şi să comande ca boierul pe moşie.

Săptămâna trecută Nichita de la Iaşi a fost suspendat de instituţia prefectului doar după ce câteva zile bune a condus un oraş cu câteva sute de mii de locuitori din sufragerie, pentru că era arestat la domiciliu. „Faraonul“ Mazăre a demisionat din funcţia de primar al Constanţei după ce a compus o scrisoare lacrimogenă în „Beciul Domnesc“ – cum i se mai zice azi arestului preventiv de la Poliţia Capitalei.

Cele două exemple recente arată că satrapii marilor oraşe n-au fost înlăturaţi de comunitatea care i-a ales, ci de conjunctura penală în care au ajuns după ani de sfidare a comunităţilor şi votanţilor. Bucuria acestor prăbuşiri a fost mai degrabă a jurnaliştilor şi a unei minorităţi din alte judeţe decât cele pe care aceşti baroni locali le călăreau, ceea ce arată că de fapt cei doi încă mai aveau şanse să îşi recâştige funcţiile la următoarele alegeri – ajutaţi fiind şi de sistemul de vot nereprezentativ adoptat recent prin blat de PSD şi PNL. 

La o scară mai mică avem primari de mici localităţi care – deşi nu la fel de vizibili ca cei de mai sus – se comportă tot ca şefii de moşie. Aceştia se îmbogăţesc rapid fiind în afara radarului procurorilor, cheltuiesc banii cetăţenilor pe parcuri cu sute de coşuri de gunoi sau pe terenuri de sport în pantă şi îşi consolidează puterea mituind alegătorii când se apropie sfârşitul mandatului.

Urmează, la începutul lui 2016, nişte alegeri locale importante nu doar pentru că micile comunităţi îşi vor alege primarii, ci şi pentru a vedea dacă alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 au fost un moment de cotitură sau doar un accident de parcurs. Vom vedea,  în câteva luni, dacă românii au înţeles că de fapt bunăstarea lor este în strânsă legătură cu administratorul averii comunităţii în care trăiesc, iar votul nu este un exerciţiu inutil în care se alege încă un secretar de judeţ.