Departe de lumea înlănţuită

Poate că marea slăbiciune naţională e versatilitatea. În desaga ei încap ipocrizia, lipsa de scrupule şi ticăloşia. Cât cuprinde.

Săptămânile care au trecut ne-au pus pe noi, cetăţenii simpli, în situaţia ingrată de a reconsidera tot ce am bănuit că ştim despre clasa politică. Am văzut că e foarte posibil să pupi duios unde ai scuipat vârtos. Interesul poartă fesul şi se rebrănduieşte cu apelativul „interes naţional“. Dacă eşti mic, mic, cu un procent până la genunchiul broaştei, te arunci în luptă cu speranţa că îţi vei vinde scump pielea şi procentele, lipindu-te, ca o ventuză, de corabia învingătorului. Nimic anormal aici: ritualul înghiţirii broaştei râioase nu s-a schimbat de 25 de ani. Cine nu roade bătăturică nu papă nici ochişor. Ar trebui să-mi scot pălăria în faţa politicienilor capabili să îmblânzească imposibilul. Fanaticii au acelaşi comportament: ochii li se luminează, privirea li se întunecă.

Da, dar… Ce te faci dacă ai – oroare! – principii? Dacă aştepţi ca blestematul cuvânt dat să fie respectat? Ce faci dacă nu te poţi face frate cu dracul ca să treci puntea? Uiţi, te prefaci, aştepţi vremuri mai bune, te ascunzi? Cum te priveşti în oglindă după ce te-ai implicat în mâzga politică? Tragi ponoasele? Îţi pui cenuşă în cap? Să zicem că eşti fan Băsescu. Foarte bine, trăim într-o lume liberă, ai dreptul să ţii cu cine vrei. Ai defilat cu Funeriu, Papahagi ori Baconschi. Minunat. Ţi-ai respectat convingerile. Bravo! Da' acu' cum te simţi? Simţi ceva? Un blat delicat, bretonat şi parfumat, pentru câştigătorul care se cunoştea înainte de deschiderea plicurilor? Cum îl vei mermeli pe dl Cristian Diaconescu, catindat scos din pălăria dreptei, după ce a fost stâlp de nădejde al stângii? Ţi-ai adus aminte cum ai stat şi tu la stânga şi, într-o noapte, te-ai trezit, cu arme şi bagaje, la dreapta? Sunt sigur că, de fapt, că asta ai visat. Da' n-ai avut curaj s-o spui până n-a sosit ordinul de la centru.

Ehei, copchiii moşului, ăsta e doar începutul spectacolului! Închipuiţi-vi-i pe puciştii, bolşevicii liberali înghiţind cu noduri criteriile de integritate ale Monicăi Macovei. Sau pupându-l pe Flutur. Şi făcându-i reverenţe Robertei (nu cea cu trei nasuri de Pinocchio, ci măiastra mânuitoare a telefonului prezidenţial şi a votului ilegal). Fabulos. Delicios. Da' ce-o să zică Monicuţa, acum, că trebuie să îngroape securea războiului şi milioanele de voturi „furate“. Drace, nu mai sunt furate? N-a fost lovitură de stat? Ah, uitasem, numai unii au dat-o. Dujmanii! Da' fruntaşii pedelişti, oare cum vor învârti hora şi furca ideologică pentru a-l înghiţi pe Dobriţoiu şi compania? Ah, îşi zic suporterii, nu există viaţă fără chinuri, fără scârba mică dinaintea îngurgitării! Şi toate mecanismele de gândire îşi schimbă mişcarea de evoluţie, logica şi discursul. Dacă e ordin, cu plăcere!

Acu', pour la bonne bouche, cartelul PSD. Ce sarabande ideologice! Ce sârbe-n căruţă! Ce zvârcoleli! Să te aliezi cu partidul pe care l-ai furat, pe faţă, doi ani de zile! Iar Partidul (Poporului) să accepte acest cunilingus, împănat cu fellatio, pentru… victoria la prezidenţiale. Şi un os mic, dar de ros. Contează că s-au porcăit, înjurat, faultat? S-a pogorât lumina sfântă a împăcării peste Piaţa Endependenţi şi, brusc, lumea dă din cap, extaziată, până în ultimul cătun: "Aşa trebui să fie!" Unde mai pui că vine tare din urmă BOR, cu cohorta ei de votanţi captivi! Stânga, frate! Bine zicea poetul blestemat: – Hypocrite lecteur, – mon semblable, – mon frère!