Declararea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România, respinsă de Comisia de administraţie din Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kelemen Hunor, unul dintre semnatarii proiectului de lege. FOTO Inquam Photos
Kelemen Hunor, unul dintre semnatarii proiectului de lege. FOTO Inquam Photos

Comisia pentru administraţie publică din Senat a dat raport de respingere, marţi, pentru propunerea legislativă privind declararea  zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România. Iniţiativa urmează să ajungă în plenul Senatului.

„În localităţile unde trăiesc persoane aparţinând comunităţii maghiare, autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, instituţiile publice pot organiza manifestări cultural-artistice dedicate zilei de 15 martie. Fondurile necesare organizării manifestărilor pot fi asigurate din bugetele locale ale autorităţilor publice locale şi judeţene şi ale instituţiilor publice. Angajatorii acordă o zi liberă, în data de 15 martie, la cerere, persoanelor aparţinând comunităţii maghiare pentru participarea la manifestările menţionate”, prevede propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari UDMR.

Liderul senatorilor UDMR, Attila Cseke, a susţinut că dezbaterile pe marginea proiectului au fost generate de un anumit context politic, dar adoptarea acestuia ar duce la o stare de normalitate. „Proiectul a suscitat destul de multe dezbateri din momentul depunerii în martie anul acesta şi până în iunie, într-un anumit context politic. Din punctul nostru de vedere (...), este o lege care legiferează, practic, o situaţie de normalitate ce există de 27 de ani, în care această zi, 15 martie, semnifică prima zi – izbucnirea, practic, a Revoluţiei Paşoptiste Maghiare în 1848“, a declarat liderul senatorilor UDMR. Attila Cseke a afirmat şi  că „această zi (15 martie - n.r) nu este îndreptată împotriva comunităţii româneşti”.

Senatorul PSD Ioan Deneş a precizat că va vota împotriva acestui proiect de lege, în timp ce senatorul PNL Răducu Filipescu a afirmat că liberalii vor vota împotriva acestui proiect. „Consider că momentul este total nepotrivit pentru o astfel de acţiune. Sunt şi aşa destul de multe presiuni în această ţară în toate direcţiile, dacă mai intrăm şi pe zona etnică cu o altă presiune, probabil că unii or să o ia razna“, a declarat Filipescu. .Pe de altă parte, senatorea Florina Presadă, reprezentantă a USR, s-a abţinut. 

Legea urmează să ajungă în plenul Senatului, primul for sesizat în ceea ce priveşte acest proiect. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite