De ce vrea Liviu Dragnea un congres PSD cât mai grabnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea nu are contracandidat la şefia PSD
Liviu Dragnea nu are contracandidat la şefia PSD

Devansarea Congresului extraordinar al PSD cu mai mult de o lună ar însemna un exerciţiu de forţă provocat de Liviu Dragnea: i-ar aduce funcţia de lider deplin al partidului şi ar anihila total aripa Ponta.

Mai mulţi lideri din teritoriu, toţi apropiaţi ai lui Liviu Dragnea, au cerut organizarea Congresului Extraordinar al PSD în prima jumătate a lunii octombrie, şi nu în noiembrie, aşa cum stabilise Consiliul Naţional în luna martie. Noul preşedinte al PSD Bucureşti, Robert Negoiţă, unul dintre „locotenenţii“ lui Liviu Dragnea, a spus clar că scopul Congresului este acela de a-l legitima pe Liviu Dragnea în fruntea PSD. „Propun rezoluţia privind organizarea unui congres în prima jumătate a lunii octombrie, pentru ca Liviu Dragnea şi conducerea partidului să capete legitimitate şi să putem să ne pregătim cât se poate de serios pentru anul viitor şi pentru mobilizarea partidului“, a spus Negoiţă.

Surse din PSD susţin că mesajul legitimităţii este unul regizat. „Vi se pare că Dragnea n-a avut legitimitate până acum? Când a chemat miniştrii să dea explicaţii la partid n-a avut legitimitate? Când a întors Codul Fiscal n-a avut legitimitate? Evident că oricine îşi doreşte să ajungă preşedinte plin, dar chestia asta cu legitimitatea este convenită cu liderii din teritoriu. Cum am aşteptat atâtea luni să se facă Congres, nu cred că murea nimeni dacă mai aşteptam o lună“, spun surse din PSD pentru „Adevărul“. Astfel, PSD avea nevoie de un motiv oficial pentru a organiza rapid un Congres şi s-a inventat rapid unul mai mult de ochii lumii. 

De ce atâta grabă? Alte surse din PSD susţin că echipa lui Dragnea şi-a făcut calcule şi a ajuns la concluzia că acum este momentul perfect pentru alegeri. „Ştim cu toţii că Dragnea nu are competitor şi e mai bine să se rezolve acum. Cine ştie ce mai apare în două luni?“, spune un lider al PSD din ţară. Faptul că Liviu Dragnea va candida singur la şefia PSD a fost confirmat şi de secretarul general adjunct al partidului, Codrin Ştefănescu. „În momentul de faţă nu există un competitor pentru Dragnea. Dacă Dragnea nu are competitor, înseamnă că nimeni nu a dorit să concureze. Nu înseamnă că el a dat sarcină să nu participe nimeni. PSD este un partid liber“, a spus Ştefănescu.

Chiar dacă nu a dat ordin să nu candideze nimeni, Dragnea şi-a luat câteva măsuri echivalente: şi-a impus oamenii la şefia organizaţiilor PSD din teritoriu, astfel încât şi-a asigurat o mare parte din voturi. Spre exemplu, numai în ultima săptămână, Liviu Dragnea a fost prezent la alegerile din PSD Bucureşti, Reşiţa şi Hunedoara. La rândul lor, liderii organizaţiilor din Timiş, Mureş, Harghita, Galaţi, Constanţa, Brăila sau Buzău au susţinut până acum ideea unui congres organizat cât mai rapid, deci îi sunt fidele.

Ponta, măturat definitiv
Liviu Dragnea este total de acord cu organizarea rapidă a unui Congres, însă, formal, lasă partidul să decidă. „Cel mai important argument pe care l-am văzut eu: au spus că trebuie cel puţin o lună şi jumătate pentru a pregăti candidaturile pentru alegerile locale şi ei sunt interesaţi ca acest lucru să se realizeze până la 1 decembrie. Eu nu resping această idee. Până la urmă, este important ceea ce vrea majoritatea organizaţiilor“, a răspuns Dragnea la solicitările venite din teritoriu.

Discuţia decisivă va avea loc mâine, la şedinţa Biroului Permanent, însă rezultatul nu va surprinde pe nimeni din PSD. Dincolo de legitimitate şi de alegerile locale de anul viitor, Liviu Dragnea mai are un motiv serios pentru care urgentează convocarea Congresului: tranşarea disputei cu Victor Ponta. Premierul are din ce în ce mai puţină putere în partid, multă lume vorbeşte în PSD că demisia sa este doar o chestiune de zile, iar Liviu Dragnea vrea să-i arate acum lui Ponta, dar şi taberei firave care încă îl mai susţine, că el deţine controlul total în partid. „În afară de câţiva miniştri, care sunt şi prieteni cu Ponta, pe Victor nu văd să-l mai susţină cineva. El ştie asta şi de aceea nici măcar nu şi-a mai pus un om să candideze“, mai spun surse social-democrate pentru „Adevărul“. De altfel, Victor Ponta a anunţat deja că nu va mai candida pentru nicio funcţie în partid. Dacă va rămâne premier, va face în continuare parte din Biroul Permanent al PSD, fiindu-i asimilată funcţia de vicepreşedinte.

Dragnea nu are interdicţie să candideze
Pentru Liviu Dragnea singura problemă rămâne recursul în dosarul „Referendumul“, programat la sfârşitul lunii septembrie. Însă toată armată social-democrată se aşteaptă cel mult la o condamnare cu suspendare. „Dacă nu va fi achitat, nu cred că va primi închisoare cu executare. Toţi juriştii de la partid au spus asta“, arată surse din PSD. Iar dacă i se va menţine pedeapsă de închisoare cu suspendare, Liviu Dragnea are deja pregătit un mesaj. „Liviu va spune clar că el s-a luptat pentru partid, iar faptele pentru care a fost condamnat nu sunt de corupţie“, susţin aceleaşi surse. Însă, din punct de vedere juridic, faptele pentru care a fost Dragnea condamnat sunt asimilate corupţiei. De aceea a şi fost anchetat de procurorii DNA.

Cum se convoacă Congresul
„Congresul Extraordinar al PSD se convoacă la solicitarea Consiliului Naţional, a Comitetului Executiv Naţional, a Grupurilor Parlamentare ale PSD din cele două Camere sau a cel puţin 16 Consilii judeţene ale organizaţiilor PSD“, se arată în statutul PSD. Astfel, cum Dragnea are majoritate în CExN, convocarea Congresului va fi doar o formalitate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite